Petre Apostol
La Complexul Sportiv „Lia Manoliu” din Bucureşti, a avut loc etapa finală a Campionatului Naţional de Atletism pentru juniori 3 (sportivi născuţi în 2002 şi 2003). Au participat 360 de sportivi de la 94 de cluburi, printre care s-au numărat şi reprezentanţi de la Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti, care au dublă legitimare şi cu CSM Bucureşti.
Elevii pregătiţi de profesorii Maria Andrei şi Florin Andrei au obţinut două medalii, cea mai valoroasă dintre ele fiind câştigată de Nicoleta Neagu. Atleta ploieşteană, aflată în primul an la categoria junioare 3, şi-a adjudecat medalia de argint la proba de 400 m, cu timpul de 60.40 secunde.
De asemenea, a mai urcat pe podium ştafeta feminină de 4×400 m, care a obţinut medalia de bronz, în componenţa Dariana Mototolea, Raluca Baicu, Alexandra Tîrcă, Nicoleta Neagu. Elevele profesorilor Florin Andrei şi Maria Andrei au reprezentat în concurs CSM Bucureşti (la probele de ştafetă se concurează doar pentru un club), trecând linia de sosire cu timpul de 3:51.91 minute, primele două locuri fiind acontate de LPS Focşani (3:48.28 minute), respectiv CS Olimpia Bucureşti (3:51.17 minute).
De la CSŞ Ploieşti-CSM Bucureşti, aproape de medalii au mai fost Nicoleta Neagu, în proba de 800 m – locul 4 (2:20.57 min., la 8 sutimi de medalia de bronz), și ștafeta de 4×400 m băieți – locul 4, în componența Andrei Patrichi, Robert Ioniță, David Gudi, Andrei Niculiță.
De menţionat, totuşi, că palmaresul clubului ploieştean a fost afectat de accidentarea celei mai valoroase atlete ale sale de la această categorie de vârstă, Rebecca Andrei. Una dintre speranţele atletismului prahovean şi românesc, totodată, sportiva ploieşteană a fost împiedicată de o adversară în cadrul concursului de 400 m, căzând şi accidentându-se grav, urmând să aibă piciorul în gips cel puţin două săptămâni.
Cea care i-a pus piedică în startul ultimului tur, aşa cum se vede pe înregistrarea video a cursei, este chiar câştigătoarea probei, Corina Ilinoiu (LPS Focşani), cronometrată cu 59.40 secunde, care, surprinzător, nu a fost sancţionată pentru incident, considerându-se că nu a existat intenţie din partea sa. Rebecca Andrei era una dintre principalele favorite la titlul naţional la proba respectivă, iar cu ea în echipă ştafeta de 4×400 m ar fi avut mari şanse la medalia de aur, dar, fiind accidentată, nu a mai putut concura.