Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat că trebuie să înceteze „ jocul” prin care tot ce este rău vine de la Bruxelles și ce este bun vine din plan național, potrivit Infolegal. „Pe de altă parte, acest joc prin care tot ceea ce este rău vine de la Bruxelles și tot ceea ce este bun vine din plan național trebuie să înceteze. Europa nu poate veni cu miracole atâta vreme cât statele membre
nu-și fac datoria și responsabilitățile și cred că trebuie să vorbim despre ceea ce aduce UE. Vreau să vă spun sincer că eu am candidat în Ardeal și am fost foarte surprinsă că mi-a fost foarte greu să aflu că, de pildă, în Cluj liniile de tramvai sunt făcute pe fonduri europene, atâtea lucruri sunt făcute pe fonduri europene și sunt exemple nu numai din România”, a mai afirmat Corina Crețu.