În perioada 16-19 martie are loc, la Paris, cea de-a 42-a ediție a Salonului Mondial de Turism (MAP). Cu mai mult de 100.000 de vizitatori în fiecare an, această manifestare este cel mai important târg internaţional de turism din Franța adresat publicului larg. România va participa în acest an ca țară invitată de onoare a MAP și are un stand de 100 mp, în perimetrul căruia își vor prezenta oferta turistică, alături de Ministerul Turismului, 18 expozanți: agenții româneşti, companii aeriene, consilii județene, primării și asociații de promovare, a anunțat Ministerul Turismului. “Conform datelor statistice oficiale, francezii sunt din ce în ce mai interesați de România, în 2016 înregistrându-se o creștere de 56% față de anul precedent a intrărilor de turiști pe această piață în țara noastră. Ministerul Turismului își propune menținerea acestui trend și, împreună cu expozanții din standul național de la MAP, prezintă o gamă variată de produse turistice care îi pot convinge pe francezi să aleagă România pentru a-și petrece concediile: circuite culturale, sejururi de sănătate, cure de soare și mare pe Litoral, ecoturism, agroturism și turism de afaceri. România le va fi prezentată turiștilor francezi ca destinație de vacanță idilică, cu locuri de poveste, autenticitate, tradiții, folclor și artizanat care nu se mai regăsesc nicăieri în lume, cu orașe încărcate de istorie, cultură și artă ce merită a fi descoperite chiar și în timpul unor escapade de tip city-breack. Vizitatorii standului național vor putea asista la demonstrații de dans și muzică populară, susținute de ansambluri artistice din Bistrița și Vișeu, precum și de interpreta Romanița Fricosu și un taraf din Târgu Jiu. Potențialii turiști vor avea ocazia să cunoască gastronomia țării noastre și cu celebrele noastre vinuri, la degustările zilnice organizate la standul național“, se arată într-un comunicat al ministerului de resort.