Violeta Stoica
Până la finalul acestei luni, când va fi aprobat bugetul local al municipiului Ploiești pentru anul în curs, orașul merge pe avarie, adică atât executivul local, cât și instituțiile din subordine vor avea de așteptat până în ultima săptămână din martie pentru a vedea foarte clar pe ce bani se vor baza în anul 2017.
Creșterile salariale din sistemul bugetar, în special din cadrul instituțiilor de cultură (unde măririle sunt cu 50%), ar putea conduce la o situație critică la Ploiești. Ieri, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a arătat că anvelopa salarială va fi mult mai mare decât anul trecut, date fiind aceste creșteri salariale. Pe de altă parte, însă, Adrian Dobre nu a exclus varianta de a reduce din numărul de posturi, însă această posibilitate trebuie discutată foarte clar. Însă, în condițiile actuale, la capitolul de dezvoltare (investiții), cu banii de la bugetul propriu – provenit din taxe, din impozite și alte venituri locale – resursele vor fi zero pe anul în curs.
Așadar, anul acesta, cu zero resurse financiare de la bugetul propriu al municipiului Ploiești – așa cum a declarat ieri primarul Adrian Dobre – executivul ploieștean trebuie să se bazeze pe alte surse de finanțare, adică pe creditele bancare și, eventual, pe fondurile europene. Puțin probabil, însă, ca resursele financiare din fonduri europene să intre deja de anul acesta în cazul proiectelor pregătite de Primăria Ploiești pentru perioada actuală de programare în vederea accesării banilor UE. Vor rămâne cele 45 de milioane de lei necheltuiți anul trecut care nu vor putea fi folosiți decât la investiții și cele două împrumuturi pentru care Consiliul Local Ploiești a aprobat o nouă listă de obiective de investiții, dar pentru care trebuie să aștepte avizul obligatoriu al Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale din cadrul Ministerului Finanțelor pentru a putea accesa sumele din creditele respective.
Cei mai “câștigați” ploieșteni vor fi anul acesta angajații din instituțiile de cultură subordonate Consiliului Local Ploiești, pentru că va fi obligatorie acoperirea de la buget a creșterilor salariale de 50%. De altfel, potrivit primarului Ploieștiului, Adrian Dobre, pentru instituții precum Filarmonica “Paul Constantinescu”, Teatrul “Toma Caragiu”, dar și Clubul Sportiv Municipal sau Administraţia Parcului Memorial „Constantin Stere“ cheltuielile salariale și cele pentru bunuri și servicii vor însemna dublarea bugetelor acestor instituții comparativ cu cele de anul trecut.
Până una-alta, adică până la aprobarea bugetului local pe anul 2017, mai trebuie așteptat, pentru că prima variantă a proiectului va fi supusă dezbaterii publice zilele acestea, abia la sfârșitul lunii martie fiind votat în cadrul Consiliului Local Ploiești.
Pasajul de la Vest ar putea fi gata în aprilie
În amalgamul de vești gri și negre pentru bugetul propriu al Ploieștiului, a ieșit la iveală și o veste bună: dacă lucrurile vor merge șnur, în luna aprilie va fi dat în folosință pasajul din prelungirea străzii Mărășești, de lângă Gara de Vest a orașului. Potrivit lui Adrian Dobre, ADR Muntenia a transmis Primăriei Ploiești o informare referitoare la clarificarea obligației de a asfalta un drum care se află lângă pasajul respectiv. Conform sursei menționate, s-a acceptat varianta de a lăsa drumul de acces neasfaltat, ceea ce înseamnă că autoritatea locală a scăpat de responsabilitatea mutării unor cabluri ale CFR, care ar fi trebuit făcută în cazul asfaltării.
PUG – nu, parc industrial în oraş – da!
Singura zonă în care ar putea să fie dezvoltat un parc industrial pentru a atrage noi investitori este – în opinia primarului Ploieștiului, Adrian Dobre– situată la marginea orașului, în apropiere de Centura de Est a municipiului. Având în vedere că, săptămâna trecută, responsabilii Agenției de Protecția Mediului Prahova atenționau asupra modului în care ar trebui să fie conceput planul urbanistic pentru ca să fie impuse reguli pentru apariția unor noi societăți potențial poluatoare, edilul Ploieștiului spune că în cazul apariției unui parc industrial la limita de est a municipiului există posibilitatea de a solicita anumite reguli sau a selecta investitorii din anumite domenii de activitate.
Pe de altă parte, pentru că se tot vorbește despre modificări în planurile urbanistice și schimbări de destinație sau ridicări de restricții de construire, Planul Urbanistic General al Ploieștiului este în durerile facerii de vreo cinci ani, fiind nevoie ca – până la actualizarea acestui plan strict necesar pentru dezvoltarea urbană – aleșii locali să prelungească valabilitatea celui actual până la definitivarea actualizării obligatorii. Care, speră primarul Dobre, ar trebui să fie gata până la sfârșitul acestui an.