Ana Maxim
Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești va prezenta, în această primăvară, noi spectacole pentru publicul prahovean. La secția Revistă, cea mai recentă producție este ”Armistițiu cu morile de vânt” – în regia Marcelei Țimiraș, muzica fiind compusă de Viorel Gavrilă, iar scenografia semnată de Ovidiu Pascal. Textele îi aparțin lui Cornel Udrea, un autor celebru pentru creațiile sale – realizate special pentru spectacole de revistă – și care va fi aniversat anul acesta, la Ploiești, la împlinirea a 70 de ani. Subiectul este inspirat din opera literară “Don Quijote de la Mancha”, a scriitorului spaniol Miguel de Cervantes. În rolul cavalerului rătăcitor, aflat în căutarea aventurii, publicul îl poate urmări pe Aurelian Temișan, iar Nico o întruchipează pe domnița Dulcineea, căreia cavalerul îi dedică toate acțiunile sale. Din distribuție mai fac parte: Romeo Zaharia, George Capanu, Mădălina Cernat, Rodica Alexandru, Mihaela Duțu, Robert Oprea, Andrei Madan, Petruța Mușa, iar în cadrul spectacolului mai pot fi urmărite Orchestra și Baletul Majestic. “Armistițiu cu morile de vânt” a fost prezentat pe 28 februarie, iar următoarea reprezentație este programată pe data de 11 martie. Spectacolul marchează și revenirea îndrăgitului solist Aurelian Temișan pe scena Teatrului “Toma Caragiu”, în calitate de artist colaborator al instituției de cultură.
Actorii de la secția Dramă a Teatrului “Toma Caragiu” repetă deja pentru spectacolul “Războiul nu a început încă”, bazat pe un text al dramaturgului rus Mikhail Durnenkov, regia Bobi Pricop, scenografia Adrian Damian – doi artiști tineri și în plină ascensiune, primul fiind nominalizat anul acesta la Premiul UNITER, iar al doilea premiat de UNITER anul trecut, după cum ne-a precizat managerul teatrului ploieștean, Mihaela Rus. Din distribuție fac parte: Ionuț Vișan, Cristian Popa, Bogdan Farcaș, Florentina Năstase, Ada Simionică, Mihaela Popa. Prima reprezentație va avea loc la sfârșitul lunii martie. În luna aprilie, publicul va putea urmări o nouă producție a secției Dramă – “Unchiul Vanea”, de Anton Pavlovici Cehov, în regia Sânzianei Stoican. Și Teatrul pentru Copii “Cifulici” din Ploiești pregătește două spectacole: “Amnarul fermecat” în regia lui Cristian Pepino și “Vrăjitorul din Oz”, după celebra poveste scrisă de L. Frank Baum, în regia lui Daniel Stanciu, ce va fi realizat cu ajutorul unor tehnici moderne, fiind implicate și elemente inedite pentru o producție teatrală destinată copiilor: drone ce vor oferi imagini de la înălțime, ale spectacolului, și hoverboarduri (scutere electrice), după cum ne-a mai precizat managerul Mihaela Rus. Aceste două producții ar putea fi prezentate în noua clădire a Teatrului pentru Copii, de pe Bulevardul Independenței din Ploiești, la care lucrările de restaurare și amenajare se apropie de final.