Şedinţele comisiilor din Camera Deputaţilor vor fi transmise online, cât mai curând, iar ordinea de zi va fi transmisă cu o săptămână înainte, a anunţat ieri preşedintele forului legislativ, Liviu Dragnea, citează Agerpres. Liderul PSD a spus că a discutat o serie de chestiuni organizatorice şi cu liderul USR, Nicuşor Dan, alături de care „a ajuns la o concluzie bună”. „Am avut o discuţie cu domnul Nicuşor Dan de organizare în Parlament şi legată de transparentizare şi eficientizarea activităţilor de aici. Şi am ajuns amândoi la o concluzie, zic eu bună, urmează să o implementez. În primul rând, e vorba de dorinţa care este şi a dumnealui şi a mea – toate şedinţele comisiilor de specialitate din Camera să fie transmise online, aşa cum e la Comisia pentru administraţie publică. Şi cred că o să se întâmple foarte repede”, a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului. Potrivit acestuia, „este o problemă” şi cu anunţarea ordinii de zi a comisiilor pentru săptămâna care urmează şi ziua de studiu individual. „Poate sunt chestiuni de detaliu, dar sunt importante. Şi o să le cer tuturor preşedinţilor de comisii ca miercuri după-amiaza cel mai târziu să transmită ordinea de zi pentru săptămâna viitoare, iar ziua de joi stabilită pentru studiu individual să fie folosită pentru această activitate, pentru că, dacă colegii deputaţi nu au temele pentru comisie pentru săptămâna care urmează, nu au ce să studieze. Chiar dacă e studiu individual, nu au ce să studieze. Şi joia într-adevăr, să fie o zi de studiu individual, nu o zi neclară – ba sunt comisii, ba studiu individual. Sunt chestiuni pe care le-am convenit şi o să le punem în practică”, a arătat preşedintele Camerei. În ceea ce priveşte parlamentarii PSD, el a reafirmat că activitatea acestora trebuie să fie cunoscută de alegători: „Le-am transmis public, mai spun încă o dată, ne organizăm azi şi mâine. Începând de săptămâna viitoare, fiecare parlamentar va vedea în presa locală activitatea din Parlament. Toată presa locală va şti când vine în Parlament, la ce e prezent, la ce nu e prezent, care este activitatea de aici. Cred că este foarte sănătos ca fiecare dintre cetăţenii din circumscripţia care a votat cu el să ştie ce activitate are trimisul lui aici, nu cred că trebuie să se supere nimeni”.