Sfânta Evdochia samarineanca era de fel din cetatea Iliopolei. A trăit pe vremea împărăţiei lui Traian. Mai întâi a dus o viaţă de desfrâu. Cu aceasta ea a adunat multă avere. După aceea însă a venit la Hristos, iar prilejul i l-a dat un oarecare monah Ghermano, pe care ea l-a auzit odată vorbind despre credinţa cea adevărată şi despre pocăinţă. Deci, fiind îmboldită de nevoia de a-şi schimba felul de viaţă, datorită şi unor descoperiri dumnezeieşti ce i s-au făcut, a fost botezată de către episcopul Teodot. Într-una din descoperirile ce i s-au făcut, s-a simţit răpită cu mintea şi s-a văzut pe sine luată de mână de un înger şi ridicată la cer, unde îngerii se bucurau cu toţii de întoarcerea ei în timp ce ceva negru şi înfiorător la vedere scrâşnea din dinţi şi striga, ca şi cum i s-ar fi făcut vreo nedreptate, dacă i s-ar fi smuls de sub puterea lui Evdochia. După ce şi-a împărţit toată averea şi a dat-o săracilor, s-a dus într-o mănăstire şi şi-a petrecut viaţa în nevoinţe duhovniceşti.