Bogdan Chitic
După o lună de pregătiri, acumulări fizice şi meciuri amicale disputate pe terenul sintetic de la Parcul Municipal Vest, fotbaliştii Petrolului sunt hotărâţi să ia un start lansat în partea a doua a campionatului Ligii A Prahova, la finalul căruia să sărbătorească promovarea în cel de-al treilea eşalon. Până la „dubla” interesantă şi, totodată, extrem de importantă cu CS Păuleşti şi cu CS Blejoi, din primele etape ale returului, băieţii lui Octavian Grigore vor susţine primul examen oficial din 2017 în optimile Cupei României, faza pe judeţ, mâine, de la ora 14:00, pe terenul formaţiei de Superliga B, Rapid Mizil.
Bazându-se pe un lot croit cu mai mare atenţie, pe nevoile actuale ale echipei, cu un plus de experienţă evident în aproape fiecare compartiment, în urma celor cinci mutări făcute în iarnă, stafful tehnic şi administrativ al găzarilor speră la o „primăvară însorită” pe ambele fronturi, Cupa şi campionatul Ligii A, acesta din urmă reprezentând şi principalul obiectiv al ploieştenilor.
„Suntem pregătiţi să oferim jocuri spectaculoase şi să adunăm puncte. Obiectivul este, aşa cum am declarat, acela de a promova şi dorim să ne bucurăm în vară de această accedere într-un eşalon superior. Avem jucători, acum, care au venit şi ne aduc un plus de valoare şi cred că, din multe puncte de vedere, Petrolul poate arăta încă de pe acum ca o echipă de Liga a III-a. Îmi doresc ca jocul să crească de la etapă la etapă, astfel încât, în momentul promovării, să arătăm că suntem o formaţie cu pretenţii în noul eşalon”, a subliniat antrenorul Octavian Grigore.
La capătul unei perioade destul de dure, în care mai mulţi fotbalişti – între care şi doi francezi – au încercat să treacă prin „sita” cerinţelor băncii tehnice, doar cinci noi jucători vor îmbrăca, şi oficial, tricoul Petrolului. Este vorba despre portarul Cătălin Niţache (20 ani), fundaşii Roberto Alecsandru (20 ani) şi Alexandru Radu (19 ani), mijlocaşul de bandă Nini Popescu (22 ani) şi vârful Roland Stănescu (26 ani).
„La o echipă precum este cea a Petrolului, cu suporterii mereu aproape, sunt de părere că spiritul este cel mai important. Am venit cu sufletul deschis, sper să ajut pe cât pot de mult, dar vreau, cel puţin pentru început, să vorbesc doar pe teren. Am fost crescut şi educat pentru a fi un jucător de echipă, nu vreau ca eu să ies în evidenţă, ci grupul, în principal. Am înţeles că nivelul Ligii A Prahova este unul destul de ridicat, aşa că mă aştept la jocuri de mare angajament, comparabile cu eşalonul imediat superior”, a declarat atacantul Roland Stănescu.
După jocul de la Mizil, de mâine, pentru Petrolul va urma, la finalul săptămânii viitoare, debutul în returul Ligii A Prahova, programat pe teren propriu, sâmbătă, 4 martie, cel mai probabil de la ora 15:00, împotriva celor de la CS Păuleşti.
Blejoiul ţine aproape şi în Cupă
Încercând, parcă, să nu piardă niciun tempo în favoarea Petrolului, în lupta pentru supremaţie în Liga A Prahova, vicecampioana în exerciţiu, CS Blejoi, îşi va disputa mâine, la rându-i, jocul din optimile Cupei României. În paralel cu partida Petrolului la Mizil, de la aceeaşi oră (14:00), trupa antrenată de Răzvan Vlad va primi, la Blejoi, replica echipei din Superliga B, Măgura Trestioara. Iniţial, meciul ar fi trebuit să se joace în găzduirea formaţiei de eşalon inferior, dar oficialii echipei din Trestioara au acceptat, în cele din urmă, propunerea omologilor de la Blejoi pentru ca jocul să primească „unda verde” în acest weekend, dar pe terenul de lângă Ploieşti, curăţat complet de zăpadă în urmă cu doar câteva zile.
Celelalte partide din optimile fazei judeţene a Cupei României se vor disputa la data de 4 aprilie.
Programul optimilor Cupei României: Rapid Mizil – Petrolul, CS Blejoi – Măgura Trestioara, Tricolorul Breaza – Petrolul Băicoi, Speranţa Olari – Avântul Măneciu, AS Tufeni Băicoi – CS Păuleşti, Unirea Cocorăştii Colţ – AFC Băneşti-Urleta, Unirea Urlaţi – AFC Brebu, CS Măneşti Coada Izvorului – CSO Teleajenul Vălenii de Munte