Aflat încă în dezbatere publică, proiectul Codului administrativ – document care ar urma să cuprindă o serie de reglementări foarte clare referitoare la domeniul administrației publice – va intra în această primăvară în dezbaterea Parlamentului României.
Rodica Paraschiv, deputat PSD de Prahova, fost prefect al județului, a comentat, pentru ziarul Prahova, ce va însemna apariția acestui Cod administrativ pentru instituțiile publice și ce schimbări va aduce acesta:
“Reforma administrației publice are ca obiective țintele strategice promovate în strategia pentru consolidarea administrației publice 2014-2020 – eficiență, responsabilitate, transparență și deschidere către cetățeni.
Pentru a realiza aceste deziderate, Guvernul propune crearea unei administrații suple, cu viteză de reacție rapidă și proactivă, consistență în decizii și în resurse umane, motivate și profesioniste.
În programul de guvernare pentru perioada 2017-2020, aceasta este prezentată ca o provocare pentru România, din perspectiva oportunităților, cât și a riscurilor.
Din punct de vedere al politicii macroeconomice, modelul economic pe care Guvernul dorește să-l aplice este cel care urmărește îmbunătățirea mediului de afaceri din România și, bineînțeles, creșterea bunăstării tuturor românilor. Pentru ca limbajul programului economic să fie accesibil tuturor celor care doresc să-l consulte, s-a decis pentru simplificare includerea tuturor legilor care vizează domeniul economic într-un pachet legislativ unitar, care va purta numele Codul Economic al României. Corelat la nivelul administrației și instituțiilor publice, se urmărește introducerea performanței bazată pe competență, care se va face și prin depolitizarea structurilor administrative, de la nivelul de subsecretar de stat în jos, dar și prin transparentizarea concursurilor pentru posturile de management și nu numai.
Codul administrativ reprezintă o culegere sistematică de reguli juridice referitoare la domeniul administrației.
În urmă cu 16 ani, în cadrul programelor de guvernare și al programelor legislative ale Guvernului, s-a stabilit necesitatea emiterii unui cod administrativ și a unui cod de procedură administrativă care vor fi aprobate și promulgate în acest an. Proiectul Codului administrativ este structurat în zece părți și conține 679 de articole și patru anexe.
În proiectul de cod sunt prezentate:
– organizarea și funcționarea Administrației Prezidențiale,
– rolul, funcțiile, organizarea și răspunderile Guvernului, ale Primului Ministru,
– administrația publică centrală de specialitate,
– alte organe centrale de specialitate,
– autoritățile administrative autonome,
– Prefectul, Instituția Prefectului și serviciile publice deconcentrate,
– administrația publică locală,
– organizarea administrativ-teritorială a României,
– autorități ale administrației publice locale,
– incompatibilități,
– statutul funcționarului public și regimul juridic,
– managementul funcției publice.
Prin aprobarea Codului vor fi eliminate disfuncționalitățile generate de reglementările în vigoare din domeniul administrației publice românești, paralelisme, necorelări, contradicții, situații de vid legislativ, toate conducând la dificultăți în aplicarea prevederilor legale în vigoare generate de norme juridice neclare și necorelate”.
Noutățile legislative aduse de Codul administrativ vor fi prezentate de parlamentarul Rodica Paraschiv în ediția de vineri, 3 martie.