Petre Apostol

Jucătorul ploieştean de volei Alexandru Călin (foto, nr. 8) se apropie de o nouă promovare în prima divizie, de data aceasta cu Dinamo Bucureşti. După ce a contribuit la parcursul perfect al echipei Tricolorul LMV Ploieşti, în urmă cu două sezoane, în drumul spre prima divizie (promovând fără să cedeze nici măcar un set), liberoul prahovean de 36 de ani se află în cadrul unei alte formaţii care se apropie să egaleze performanţa de atunci a grupării ploieştene.
Dinamo a încheiat faza întâi a eşalonului secund, în Seria Est, fără set pierdut, obţinând prima poziţie cu maximum de puncte (36), asigurându-şi prezenţa în etapa a doua din playofful campionatului. Echipa la care evoluează Alexandru Călin a fost urmată în clasament de Ştiinţa Bucureşti (24 puncte), CSM Suceava (24 puncte), Rapid Bucureşti (15 puncte), CTF Mihai I Bucureşti (14 puncte), Juniors Craiova (7 puncte), CSM Râmnicu Sărat (2 puncte).
În etapa I din playoff, ocupantele poziţiilor 2-5 vor juca pentru calificarea în runda următoare, Ştiinţa cu CTF Mihai I şi CSM Suceava cu Rapid. Învingătoarele seriilor organizate după sistemul „cel mai bun din două meciuri” urmează să i se alăture formaţiei Dinamo la turneul din etapa a II-a, programat în perioada 31 martie – 2 aprilie. În urma respectivului turneu, primele două clasate vor avansa la turneul de promovare, unde se vor lupta pentru cele două poziţii rezervate în Divizia A1 cu primele două echipe din Seria Vest, care, după Faza I a campionatului, sunt CSŞ 2 Baia Mare (32 puncte) şi Universitatea Vest Timişoara (30 puncte).