Sub coordonarea procurorilor DIICOT, poliţiştii români au derulat, în cursul anului trecut, peste 600 de percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost destructurate zeci de grupări infracţionale specializate în traficul de persoane. Acţiuni de genul „Valea Sclavilor”, „Hora Ardelenească” sau „Zastava” au presupus, în afara sutelor de ore de filaj, de analizare a plângerilor sau a denunţurilor, mobilizări ale mascaţilor de la trupele de acţiuni speciale, sprijinte de jandarmi.
În acest context, printr-un comunicat de presă al IGPR se menţionează:”Pe parcursul anului trecut, poliţiştii specializaţi în combaterea traficului de persoane au continuat eforturile pentru destructurarea grupărilor criminale, care acţionează în ţară sau care tind să acţioneze concomitent în mai multe ţări, unde există reglementări legale diferite ale unor infracţiuni din acest domeniu. Astfel, sub coordonarea Direcției de Combatere a Criminalității Organizate teritoriale, în anul 2016, polițiștii au înregistrat 463 de sesizări penale pe linia traficului de persoane (plângeri, denunțuri, din oficiu). În cadrul activităților, 377 persoane au fost reținute, 327 arestate, iar față de 152 a fost dispusă măsura controlului judiciar.Polițiștii au organizat 193 de acțiuni operative și au efectuat 615 percheziții domiciliare.
În cadrul activităților, au fost destructurate 39 de grupări infracționale, 227 de membri ai acestora fiind cercetați, dintre care 123 au fost arestați. La acţiunile desfăşurate au participat poliţişti din cadrul structurilor de combatere a traficului de persoane, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române, cooperându-se şi cu structuri din Ministerul Afacerilor Interne. O parte dintre activităţi au fost efectuate de polițiști pe baza delegării dispuse ca urmare a 75 de cereri de comisie rogatorie formulate de autoritățile străine”.
Acasă Actualitate Valea Sclavilor sau Hora Ardelenească – nume de cod pentru destructurarea grupărilor specializate...