Statele Unite au exprimat preocupare şi condamnă vehement decizia preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, de recunoaştere a documentelor, inclusiv a paşapoartelor şi numerelor de înmatriculare auto, emise de autorităţile regiunilor separatiste din estul Ucrainei. Preşedintele Vladimir Putin a emis sâmbătă seară un decret privind recunoaşterea în Rusia a documentelor, inclusiv a numerelor de înmatriculare auto, a cărţilor de identitate şi paşapoartelor, emise de autorităţile separatiste ale autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk. „Decizia s-a luat pentru protejarea drepturilor persoanelor în conformitate cu principiile şi normele umanitare internaţionale”, fiind o măsură „provizorie”, până la găsirea unei „soluţii politice” la conflictul din estul Ucrainei, a comunicat Kremlinul, potrivit site-ului agenţiei Tass. Administraţia Donald Trump a condamnat vehement decizia Rusiei. „Recunoaşterea documentelor «republicilor» separatiste este îngrijorătoare şi incompatibilă cu obiectivele Acordului Minsk”, a reacţionat ieri, prin Twitter, Ambasada SUA din Ucraina. Vicepreşedintele SUA, Mike Pence, a cerut sâmbătă Rusiei să contribuie la detensionarea conflictului din estul Ucrainei şi să aplice în totalitate Acordul Minsk. „Trebuie să ştiţi acest lucru: Statele Unite vor continua să tragă Rusia la răspundere, chiar dacă suntem în căutarea unor poziţii comune pe care preşedintele Donald Trump crede că le putem găsi”, a insistat Michael Pence. „În cursul unei întrevederi cu preşedintele Petro Poroşenko, am evidenţiat susţinerea SUA pentru Ucraina şi pentru implementarea completă a Acordului Minsk”, a subliniat Mike Pence. Confruntările militare între armata ucraineană şi insurgenţii separatişti s-au intensificat în ultimele săptămâni în estul Ucrainei, iar de astăzi ar urma să intre în vigoare un nou armistiţiu. Administraţia prooccidentală de la Kiev şi Moscova se acuză reciproc de amplificarea confruntărilor militare. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut pe 1 februarie Rusiei să îşi folosească „influenţa considerabilă” asupra rebelilor din estul Ucrainei pentru a pune capăt la ceea ce el a descris ca fiind „cea mai gravă amplificare a încălcărilor armistiţiului” dintr-o lungă perioadă. Conflictul separatist din estul Ucrainei, între serviciile de securitate ucrainene şi rebeli proruşi, a izbucnit în martie 2014. Bilanţul este estimat la cel puţin 9.800 de morţi şi aproape 23.000 de răni.