Învinsă de Belgia, echipa de FedCup a României se va duela cu cea din Marea Britanie în meciul de baraj pentru menţinerea în Grupa a II-a mondială a competiţiei, conform tragerii la sorţi care a avut loc ieri, la Londra. Cap de serie la tragerea la sorţi, România va întâlni Marea Britanie în zilele de 22 şi 23 aprilie 2017. Ţara noastră va fi gazda partidelor. Cea mai importantă jucătoare a echipei adverse este, fără îndoială, Johanna Konta, locul 10 WTA în acest moment. Urmează apoi, conform ierarhiei WTA, Heather Watson (locul 72 WTA) şi Naomi Broady (locul 103 WTA). Din echipa de Fed Cup mai fac parte Laura Robson (209 WTA) şi Jocely Rae (96 WTA la dublu). Până în data de 16 martie anul curent, România trebuie să anunţe la ITF oraşul (sala) în care se va disputa meciul cu Marea Britanie. Conform gazetarilor britanici, este de aşteptat ca ţara noastră să organizeze disputele pe zgură, suprafaţă care nu este pe placul jucătoarelor britanice (dar le convine sportivelor noastre). Marea Britanie nu a cucerit niciodată trofeul, deşi a disputat nu mai puţin de patru finale de-a lungul timpului: 1967, 1970, 1972 şi 1981. Jurnaliştii de la Sportinglife vorbesc despre o tragere la sorţi de „coşmar” pentru Marea Britanie. Aceştia aduc drept argument principal prezenţa în echipa României a unor jucătoare din prima parte a ierarhiei WTA: Simona Halep (4), Irina-Camelia Begu (28) şi Monica Niculescu (39).