În urma unui studiu privind calitatea tomatelor în conservă, fabricate industrial, specialiștii au ajuns la concluzia că 78% din bulionul și pasta de tomate trebuie retrase de pe piață. Studiul a fost efectuat de o echipă de experți ai Asociației Pro Consumatori (APC), coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu, iar pentru acesta APC a achiziționat, în ultima decadă a lunii ianuarie din anul curent, 71 sortimente de tomate în conservă (bulion, pastă de tomate, roşii pasate, tomate decojite, roşii tăiate cuburi) comercializate în cadrul marilor structuri comerciale de tip hipermarket. 78% din bulionul şi pasta de tomate analizate trebuie retrase de la comercializare, deoarece este realizat din concentrat de tomate, de provenienţă necunoscută, diluat cu apă până la obţinerea tipului de bulion sau pastă de tomate dorită a fi comercializată, susțin reprezentanții APC. Conform prevederilor legale în vigoare, la fabricarea bulionului şi a pastei de tomate nu este permisă adăugarea coloranţilor, substanţelor conservante şi a substanţelor de îngroşare (amidon, gume etc.). De asemenea, este interzisă înscrierea pe etichetă a menţiunii „natural”.
În diverse sortimente de tomate în conservă, altele decât bulionul şi pasta de tomate s-a identificat un singur aditiv alimentar –
acidul citric. 52% din tomatele în conservă (roşii tăiate cuburi, roşii tocate, tomate decojite, roşii pasate, pulpă de roşii), altele decât bulionul şi pasta de tomate, conţin acid citric! E 330 – acid citric – este un compus organic, cristalin, fără culoare, care aparține clasei de acizi carboxidici și este folosit ca acidifiant. Poate provoca dureri abdominale și poate ataca smalțul dinților. Nu trebuie consumate alimente ce conțin acid citric de către cei care au afecțiuni cardiovasculare sau renale, afecțiuni ale aparatului digestiv și diaree. 11% din produsele analizate conţin sare iodată. De la 1 mai 2004 a intrat în vigoare modificarea HG nr 568/2002 în privința eliminării obligativității folosirii sării iodate din hrana animalelor şi din industria alimentară, cu o singură excepție, și anume folosirea acesteia numai la fabricarea pâinii. O nouă modificare a acestui act normativ în privința folosirii sării iodate s-a realizat în anul 2006, când a devenit obligatorie și la fabricarea produselor de panificație. În prezent, mulți producători din industria alimentară folosesc sarea iodată și în alte ramuri ale industriei, cu toate că acest lucru nu mai este obligatoriu decât pentru industria pâinii și a produselor de panificație, fapt ce poate genera probleme de sănătate consumatorilor. În sarea iodată pe lângă iod se mai adaugă şi ferocianura de potasiu – E536 – un agent antiaglomerant. La peste 100 grade Celsius ferocianura de potasiu se descompune în cianură de potasiu și clorură de fier, fapt ce provoacă reducerea transportului de oxigen către sânge, dificultăți în respirație, dureri de cap și amețeli. Pentru a veni în sprijinul consumatorilor, APC a realizat topuri, având următoarele criterii: produsele să fie realizate numai din tomate, să nu conţină acid citric şi sare iodată. Top 2 mărci de pastă de tomate realizate numai din tomate, fără acid citric sau sare iodată: Angelis (Republica Moldova), pasta de tomate tip 25%, conţine tomate; Gaston (Italia), pasta de tomate tip 24-26%, conţine tomate 99% şi sare 1%. Top 3 mărci de roşii pasate/piure de roşii fără acid citric sau sare iodată: Panzani (Spania), conţine 100% piure de roşii proaspete, redus la 7%; Giana (Italia), conţine roşii 99,75%, sare 0,25; Kaufland (Polonia), conţine roşii 99,5%, sare 0,5%. Top 3 mărci de roşii decojite fără acid citric sau sare iodată: Winny (Cora, fabricat in Italia), conţine roşii decojite, suc de roşii 40%; SunFood (Italia), conţine roşii cuburi decojite, suc de roşii 40% şi sare 0,2%; Ferma veche (România), conţine roşii întregi decojite, suc de roşii 50% şi sare 2%.
(Comunicatul integral al Asociaţiei Pro Consumatori – APC – îl puteţi citi integral pe site-ul www.apc-romania.ro şi pe site-ul ziarului nostru – www.ziarulprahova.ro)