Guvernul încurajează achiziția de autoturisme ieftine

Potrivit unui comunicat al Guvernului, acesta a aprobat, printr-o hotărâre, completarea normelor de aplicare referitoare la Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi.
În acest sens, Executivul a aprobat stabilirea plafonului pentru 2017 la nivelul sumei de 50 milioane lei, din diferența neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2016. Conform aceleiaşi surse, prin acest program se încurajează achiziția de autovehicule mai iefitine, precum și mașinile puțin poluante, cu litraj mic și consum redus de combustibil. De asemenea, se dorește continuarea mecanismului care să conducă la diversificarea paletei de produse de credite auto la costuri mai mici decât cele practicate la momentul actual, având în vedere faptul că lipsa garanțiilor conduce la costuri mai mari ale contractării unui credit.

Creștere cu peste 600 la sută a importului de gaze ale României

Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), citate de economica.net, importurile de gaze ale României au crescut anul trecut cu 629%, comparativ cu 2015, ajungând la 1,185 milioane de tone echivalent petrol.
Iar lucrurile nu se opresc aici. În luna
noiembrie a anului trecut, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, a declarat că, în această iarnă, România ar putea importa 40% din consumul naţional de gaze, dat fiind faptul că preţul gazelor pe pieţele internaţionale va fi chiar şi cu 20 de lei pe MWh mai mic decât cel al gazelor de producţie internă aflate în depozite.

Întâlnire a ministrului Economiei cu o delegație a BERD

Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a avut o întrevedere cu o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în cadrul căreia a fost făcută şi o trecere în revistă a proiectelor din sectorul public derulate în România. La finalul întâlnirii, ministrul Petrescu a declarat: “Știu din proprie experiență că implicarea BERD în dezvoltarea de proiecte confirmă o sumă de indicatori de performanță economică și reprezintă, totodată, o dovadă de stabilitate financiară pe termen mediu și lung a companiilor, crescând atractivitatea acestora și pentru alți posibili parteneri investiționali. În calitatea mea de ministru al Economiei, vă asigur că avem în portofoliu companii puternice, care au proiecte naționale și internaționale de anvergură, în care BERD se poate implica pentru dezvoltarea lor.”