Anunț la sediul unei firme românești:
”Din acest moment nu mai acceptăm nicio adeverință medicală de la medicul de familie pentru motivarea absențelor de la serviciu. Dacă puteți merge la doctor înseamnă că puteți veni și la serviciu.


Un şomer merge să se angajeze la Microsoft ca om de servicu. Managerul de acolo îl supune unui test de aptitudini: spălatul podelelor, spălatul geamurilor etc. După test îi spune:
– Vei avea un salariu de 30 $ pe zi. Lasă-mi adresa de e-mail ca să-ţi trimit formularul să îl completezi şi să-ţi spun unde şi când să vii în prima zi la lucru.
Şomerul recunoaşte cinstit că nu are nici calculator, nici adresă de e-mail.
– Atunci înseamnă că tu virtual nu exişti şi deci nu te pot angaja la Microsoft, îi spune managerul.
Uimit, omul pleacă şi neştiind ce altceva ar putea face, cu ultimii 10 $ din buzunar cumpără o ladă cu 10 kg de roşii de la supermarket, pe care, în două ore, le revinde cu profit de 100%. Repetând procedeul de mai multe ori în ziua aceea ajunge seara cu aproape 100 $ mai mult decât avea dimineaţă. Aşa a realizat că putea să trăiască vânzând roşii. Sculându-se dimineaţa devreme şi culcându-se noaptea târziu omul nostru a realizat un profit bun în scurt timp. Apoi şi-a cumpărat o maşină pentru transportul roşiilor, iar la sfârşitul primului an a avut un întreg parc de camioane şi o mulţime de angajaţi dintre şomerii ca şi el, toţi vânzând roşii. Era momentul ca gândindu-se la viitorul soţiei şi al copiilor să facă o asigurare pe viaţă. A telefonat deci unei companii de asigurări şi a ales o asigurare foarte scumpă, care să reflecte noua lui situaţie de milionar. La sfârşitul convorbirii, persoana cu asigurarea i-a cerut adresa de e-mail pentru a-i trimite documentaţia. Când omul nostru a spus că nu are aşa ceva, persoana de la compania de asigurări a fost uimită:
– Cum ai reuşit atunci să faci o asemenea avere fără internet, e-mail şi e-commerce? Imaginează-ţi unde ai fi fost acum dacă ai fi fost conectat de la început.
Milionarul roşiilor a răspuns prompt:
– Îmi imaginez. Aş fi fost om de serviciu la Microsoft.
Morala:
1) Internetul, e-mail-ul şi e-commerce-ul nu trebuie să ne conducă în viaţă.
2) Fă-ţi un e-mail dacă vrei să fii om de serviciu la Microsoft.
3) Dacă nu ai e-mail, dar munceşti din greu, încă poţi deveni milionar.
4) Presupunând că prin intermediul e-mailului sau internetului eşti tot mai aproape de a deveni om de serviciu şi tot mai departe de a deveni milionar.


Cugetare

Munca înnobilează omul iar trândăveala îl face fericit!


Ai un monstru de tată!, îi spune un tânăr prietenei lui.
– De ce?
– I-am cerut mâna ta spunându-i că fără tine nu pot să trăiesc şi mi-a spus că ar fi încântat să suporte cheltuielile de înmormântare.


Merge Ion la doctor.
Cum îl vede, doctorul îi spune:
-Mă Ioane, ţi-am mai zis nu mai bea…..alcoolul ucide.
Ion:
-Da’ ce, apa te face nemuritor?


Concluzie

Naşii CFR trebuie înlocuiţi cu preoţi, singurii care pot lua bani fără chitanţă


Fotbalistică

După ce a suflat în lumânări, Hagi şi-a pus următoarea dorinţă: “Să fie bine, ca să nu fie rău”;
• Jucătorii Rapidului s-au scuzat că nu pot veni, pentru că şi-au găsit joburi de chelner în Antalya, unde plecaseră în cantonament;
• Gigi Becali a sunat din puşcărie şi i-a spus cum trebuie să fie tortul şi cine cu cine să stea la masă;
• La petrecerea lui Hagi au venit şi ceilalţi patru români cunoscuţi la nivel mondial, Nadia, Ceauşescu, Ilie Năstase şi Dracula;
• În semn de respect, premierul Ponta a postat pe Facebook un filmuleţ din perioada în care îl antrena pe Hagi;
• Cu această ocazie, parlamentarul român Remus Cernea a propus declararea fotbaliştilor drept persoane non-umane;
• Poşta Română a scos un timbru omagial, pe care trebuie să scuipi de două ori mai mult ca să se lipească;
• Omagiu emoţionant! Suporterii lui Galatasaray au tras în ţeapă 49 de suporteri ai rivalilor de la Fenerbahce;
• Incidente neplăcute! Gabi Tamaş a băut tot alcoolul în mai puţin de o oră, Mutu a bătut chelnerii, în timp ce Tănase s-a luat la bătaie cu bodyguarzii, pentru că nu-l credeau că e fotbalist;
• Mitică Dragomir a avut un atac de cord şi a fost luat cu salvarea când stripteuza venită la petrecere a scos cătuşele.


Băieţelul se adresează mamei:
– Mami, mami, am primit un rol în piesa de la şcoală !
– Ce rol dragu’ mami ?
– Rolul unui soţ.
– Vaai, fugi repede înapoi şi spune-le că vrei un rol în care să spui şi tu ceva.


Un prieten îl întreabă pe celălalt:
– Ce pot face, când am venit acasă de la lucru am găsit-o pe nevasta mea în pat cu un bărbat?
– Fă ore suplimentare, îi sugerează prietenul.


Confesiune

Nevastă-mea se simte ca o zeiţă la volan.
Ea conduce, eu mă rog.


-Draga mea, pentru tine fac totul!
-Nu e nevoie, dragule! Trebuie doar să faci tot ce spun eu!


Duminică seara. S-a terminat o reuniune de familie. După, a rămas multă băutură şi mâncare. Luni dimineaţa soţia a plecat la serviciu. Seara se întoarce şi nu mai găseşte nimic. Numai soţul mort de beat:
– Unde este băutura? Unde sunt salatele, carnea şi restul?
– Tu ce crezi? Dacă tu ai plecat, s-a sfârşit lumea?


Clientul:-Daţi-mi condica de reclamaţii.
Farmacista-De ce?
Clientul-Cum se poate,să-mi vindeţi stricnină în loc de sare amară?
Farmacista-O diferenţă de cinzeci de bani e cazul s-o treceţi în condică?…


Reguli simple pentru soți

1) Să nu tacă, dacă bucatele sunt delicioase.
2) Să tacă, dacă nu sunt gustoase.


– Ce v-a picat la bac anul ăsta? întreabă reporterul pe un tânăr care tocmai ieşise din sala de examen.
– Nu ştiu dom’le, ia mai lăsaţi-mă în pace… răspunse acesta, chiar nu v-aţi săturat să-mi puneţi aceeaşi întrebare în fiecare an?!


Discută doi profesori:
– Nu, așa este imposibil de lucrat. Profesorii se tem de director, directorul de inspector, inspectorul de ministru, ministrul de părinți, părinții de copii și doar copiii de nimeni nu se tem.


De câţi bani ar fi nevoie, stimată doamnă, ca să vă cuceresc inima?
-O, domnul meu, inima mea nu este de vânzare!
-200.000 $?
-Glumiţi, domnule…
-500.000 $!
-Mă jigniţi…
-2.000.000 $?!
-Ştiu şi eu…poate că n-ar fi rău s-o mai evaluez din când în când.


Doi poliţişti mergeau pe stradă. La un moment dat văd un puşti fumând şi-l iau la întrebări:
– În ce clasă eşti, mă?
– În clasa a 2-a.
Unul din ei începe să-l certe, la care celălalt îi spune:
– Ce-ai cu el? Tu în clasa a 2-a nu fumai?
– Ba da, dar eu aveam 18 ani !


Scrisoare modernă !

Fiul meu drag!
Dacă citeşti acum această notă înseamnă că în sfârşit ţi s-a închis conexiunea la internet. Nu încerca să suni ISP-ul nostru sau să umbli prin setările browser-ului.
Trebuie să faci următoarele:
• Du-te la farmacia de la colţul străzii noastre, cumpără medicamente pentru bunicul tău – reţetele sunt pe masă sub oglindă. Intră la supermarket şi cumpără: două pungi de lapte cu 1,5% grăsime, pâine albă feliată şi o cutie de ceai. De la standul cu legume, care e alături de oprire, cumpără câteva kilograme de cartofi, o jumătate de kilogram de ceapă şi o bucată de varză roşie. Păstrează toate chitanţele. Am lăsat telefonul acasă. Sună-l pe tata la locul de muncă şi spune-i că imaginile pentru azi nu sunt încă gata. În acelaşi timp, spune-i că l-am rugat să ia rufele de la spălătorie, în drum spre casă. Înainte de a apela, porneşte programul cu pictograma telefonului pe desktop (în colţul din dreapta sus) şi salvează răspunsul tatălui într-un fişier cu extensia *.wav.
• Fă-ţi lecţiile – chiar dacă ai o singură tema, la matematică, ăsta nu este un motiv să o laşi pe seara când e târziu. Paginele din manual sunt 116, 121 şi 118. Să ştii că la a treia problemă trebuie să faci ecuaţia, să nu copiezi răspunsul care este la sfârşitul cărţii (pentru că este o greşeală de tipar). Iar restul problemelor nu au răspunsuri la sfârşitul cărţii.
• După asta, apucă-te de curăţenie în camera ta. Când ai să pui lucrurile la locurile lor, numără toate piesele de Lego care trebuie să fie puse în vasul de plastic, numără discurile, jucăriile de pe raft şi maşinile din cutie. După asta poţi să deschizi browserul şi să introduci în bara de adrese https://răspunsurile care au ieşit de la numărarea celor de mai sus, să nu uiţi să pui “punct” după fiecare răspuns.
• Se va deschide tabelul de management a subreţelei. Pentru a avea acces la setările lui trebuie să scrii parola – răspunsuri de la problema 2, 3 şi 1 din manual. Pe coloana din stânga găseşti IP-ul nostru şi acolo (lângă metoda de plată – card) introduci următoarele: ultimele două cifre ale chitanţelor de la magazine(codurile care sunt în partea de jos a chitanţelor). Spaţiile care rămân libere le completezi cu zerouri. După, apasă “OK”.
• După toate procedeele, poţi utiliza Internetul în continuare. În cazul în care o să primeşti apel de la un răutăcios- e Sysadmin şi te va înjura – în acest caz derulează fişierul cu extensia *wav – răspunsul tatălui tău. Sper că o să reuşeşti.
Te pup! A ta, mama!