Petre Apostol

Reprezentanţii Federaţiei Române de Atletism au anunţat lotul care va concura pentru ţara noastră în cadrul Campionatului Balcanic pentru juniori 1 (sportivi născuţi în 1998 şi 1999), programat la finalul săptămânii, în Turcia, la Istanbul. Delegaţia tricoloră va cuprinde 22 de atleţi, dintre care 12 băieţi şi 10 fete, printre care se regăsesc şi trei sportivi ploieşteni, anume David Năstase, Mihai Pîslaru (legitimaţi la CSŞ Ploieşti-CSM Bucureşti) şi Bogdan Oprina (legitimat la CSŞ Ploieşti-CSM Ploieşti).
De asemenea, în stafful tehnic a fost selecţionată şi profesoara Maria Andrei, cea care se ocupă de pregătirea atleţilor David Năstase şi Mihai Pîslaru (amândoi aflaţi la primul an la juniori 1, fiind născuţi în 1999), care a devenit o prezenţă obişnuită la lotul naţional.
Mihai Pîslaru va participa la proba de 400 m, la care, anul trecut, a devenit vicecampion european la juniori 2, în aer liber, având, totodată, una dintre cele mai bune performanţe mondiale la categoria sa de vârstă. În sală, cea mai bună performanţă a sa la proba de 400 m este de 48,65 secunde, în vreme ce în acest sezon timpul său de referinţă este de 48,96 secunde.
Totodată, atletul ploieştean va mai face parte şi din ştafeta tricoloră la proba de 4×400 m, la care va participa şi colegul său de club, David Năstase, prezent doar la această probă în cadrul campionatului din Turcia.
În privinţa lui Bogdan Oprina (născut în 1998), atletul antrenat de profesorul Robert Munteanu va concura la proba de 60 m, la care cea mai bună performanţă a sa este de 7,15 secunde, în vreme ce în actualul sezon timpul de referinţă este de 7,18 secunde.
Reprezentativa României, condusă de Lucian Vieru, va pleca la Istanbul sâmbătă dimineaţă, concursul urmând să se desfăşoare duminică.