A. M.
Condițiile din penitenciare reprezintă unul dintre subiectele larg mediatizate în aceste zile, aglomerația fiind una dintre principalele nemulțumiri ale deținuților din țară. Cu această problemă se confruntă și Penitenciarul Târgșor – unica închisoare de femei din țară, situația regăsindu-se la Secția Regim Închis. Pe 1 februarie, de exemplu, aici erau 174 de persoane private de libertate, în condițiile în care capacitatea este de 96 de locuri. Astfel, în secția respectivă se pot asigura, în medie, puțin peste 2 mp -3 mp de spațiu pentru fiecare deținută, față de minimum 4 mp/deținut – conform normelor legale, după cum ne-a precizat comisar șef de penitenciare Florin Stanciu, directorul Penitenciarului Târgșor. Chiar și așa, susține acesta, fiecare deținută are patul ei. La data amintită, în penitenciar erau 580 de deținute, capacitatea fiind, pe toate secțiile, de 700 de paturi.
“Deocamdată, nu există posibilitatea extinderii capacității de cazare din Secția Regim Închis. Există, însă, un proiect de extindere cu 430 de locuri, cu respectarea spațiului – 4 mp pentru un deținut și așteptăm finanțarea de la bugetul de stat. Spațiul pentru extindere există, pentru că în 2013 am preluat incinta unei foste fabrici de confecții ce se întinde pe 3.250 mp. Vor fi spaţii suficiente pentru suplimentarea numărului de paturi, pentru a amenaja alt bloc alimentar, pentru zone de recreere, săli de sport. Să sperăm că vom primi și finanțarea necesară. A fost aprobată printr-un memorandum o sumă de aproximativ opt milioane de euro de la bugetul de stat în acest scop. Până acum, prin eforturi proprii, am mai reușit să rezolvăm din probleme. În anii 2015-2016, s-au înființat 150 de locuri de cazare la Secția Regim Deschis. Aici ne-a fost mai ușor, deoarece nu este nevoie să avem uși cu sistem de siguranță mai deosebit. Avem în vedere să mai extindem, anul acesta, spațiul din penitenciar și să mai realizăm 10 camere de detenție”, ne-a mai precizat directorul penitenciarului. Pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție, anul trecut au fost achiziționate frigidere și mașini de spălat și se dorește ca, până la jumătatea acestui an, acestea să fie montate în camerele de detenție. De asemenea, au fost cumpărate paturi și saltele noi, dar și vase de toaletă, intenția fiind înlocuirea toaletelor turcești, care există în aproape toate camerele.