A.M.

Tinerii cu vârste de peste 16 ani și adulții care doresc să ajute copiii din centrele de plasament au ocazia să se implice, în calitate de voluntari, în programul educațional “Ajungem MARI”, care se desfășoară în București și în alte 25 de județe. Voluntarii vor merge săptămânal în centre de plasament, în echipe de câte doi, și îi vor învăța pe copii ce îi pasionează prin metode non-formale și multă joacă. Pot fi organizate, de exemplu, ședințe de pregătire școlară (matematică, engleză, istorie etc.), ateliere creative (muzică, dans, arte plastice, teatru etc.) sau cultură generală, educație pentru sănătate sau educație civică. Voluntarii îi pot însoți pe copii și în afara centrelor, la teatru, la film, în vizită la muzee sau în parcuri. Cei care doresc să se implice în program nu trebuie să aibă experiență de predare pentru că, înainte de începerea activităților, în centre vor participa la un training în care vor învăța despre nevoile copiilor și cum să lucreze cu ei. Înscrierea pentru următorul modul se face până pe 10 februarie, prin completarea unui formular online – https://goo.gl/forms/1U894xSmu5wL9ql02.
Pentru organizarea trainingurilor în județe este necesar un număr de minimum 30 de înscrieri. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ajungemmari.ro, iar pe pagina de Facebook se găsesc scurte poveşti ale voluntarilor de la ore. Inițiatorii programului caută voluntari în Bucureşti şi alte 25 de judeţe. Centrele sunt situate în orașul de reşedință sau în alte localități: Alba Iulia, Arad, Argeş (Pitești, Costești, Câmpulung), Bacău, Oradea, Brăila, Braşov (Codlea, Târlugeni, Săcele, Rupea, Făgăraș), Buzău (Buzău, Râmnicu Sărat), Constanța (Constanța, Mangalia), Cluj (Cluj-Napoca, Turda, Gherla), Dâmboviţa (Târgoviște, Găești), Craiova, Harghita (Miercurea Ciuc), Hunedoara (Deva, Hunedoara), Iaşi, Bucureşti, Mureş (Târgu Mureș, Reghin), Piatra Neamţ, Prahova (Ploieşti, Sinaia, Câmpina), Sibiu, Suceava, Timiş (Timișoara, Recaș, Lugoj), Râmnicu Vâlcea, Vrancea (Focșani, Obobești, Panciu). În celelalte judeţe (în special în Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Gorj, Mehedinți, Ialomița, Sălaj, Vaslui) și în Alba, Brăila, Dâmbovița, Hunedoara, Neamț, Prahova și Vâlcea, sunt căutați coordonatori implicați care să monitorizeze și să gestioneze activitățile, dedicând 4-5 ore săptămânal. Cei interesaţi pot trimite CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa office@ajungemmari.ro.