ANAF ar putea majora plafoanele de la care publică lista restanțierilor

Agenția Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar putea majora plafoanele de la care publică obligațiile restante ale contribuabililor pe site, informează Infolegal.
Astfel, potrivit unui proiect de ordin al ANAF, plafonul pentru marii contribuabili crește la 500.000 de lei, de la 100.000 de lei. Pentru contribuabilii mijlocii, noul plafon este de 250.000 de lei, față de 50.000 de lei în prezent, iar pentru celelalte categorii de debitori – inclusiv persoanele fizice care înregistrează obligații fiscale restante – este de 100.000 de lei, în creștere de la 10.000 de lei.

Fonduri modeste încasate de România de la Uniunea Europeană

Fondurile încasate de România în 2016 de la Uniunea Europeană s-au ridicat la doar 6,85 miliarde de lei, cu 60% mai mici decât cele obţinute în anul anterior, potrivit execuției bugetare publicate de Ministerul de Finanțe, spune Guvernul Grindeanu.
În acest context, sumele încasate de la UE anul trecut sunt mai mici şi decât cele obţinute în 2014 sau în 2013, scrie capital.ro. În 2014, România a încasat de la UE sume de 11,4 miliarde de lei, respectiv de aproape 9 miliarde de lei în 2013. Pe de altă parte, potrivit unor note prezentate de Executivul Grindeanu, citat de Infolegal, cabinetul de tehnocrați, condus de Dacian Cioloş, a lansat, într-un singur an de guvernare, cele mai multe apeluri de proiecte europene și a îndeplinit mai multe condiţionalităţi decât Guvernul PSD condus de Victor Ponta.