Primăria Gorgota a anunţat că, anul acesta, va demara un amplu program de amenajare a unor trotuare în imediata vecinătate a drumurilor, fie ele locale, județene sau simple ulicioare. Primarul, Dumitru Ionuț Nicolae, a subliniat că prima etapă a acestui program va demara din această primăvară, pe tronsonul cuprins între intersecția DN1 cu DJ101 E, până la biserica din satul Gorgota. Finanțarea acestei prime etape, evaluată la suma de 440.000 de lei, este asigurată de la bugetul local al comunei Gorgota și, în măsura în care Consiliul Județean Prahova va considera oportună asocierea într-un parteneriat cu Consiliul Local Gorgota, ar putea fi inițiate lucrările și pe cel de-al doilea tronson, cuprins între biserica din satul Gorgota și primărie.