Bogdan Chitic

Echipa masculină de baschet „sub 20 de ani” a Clubului Sportiv Şcolar Ploieşti a susţinut, la jumătatea acestei săptămâni, primele două examene oficiale din acest an, în cadrul mini-turneului din runda a V-a a Campionatului Naţional. Formaţia antrenată de profesorul Marian Hartman (66 ani) a obţinut o victorie, scor 70-56, în faţa codaşei CNS Cetate Deva, consolidându-şi, astfel, locul 8 al ierarhiei, asta după ce, în meciul inaugural, cedase, scor 54-72, cu mai experimentata LPS CSU Piteşti.
Sala de sport a Şcolii „Grigore Moisil” (Nr. 8), din Ploieşti, a găzduit, de marţi până joi, unul dintre cele trei turnee ale categoriei „U20” a Campionatului Naţional de baschet masculin, pe lângă gazdele de la Clubul Sportiv Şcolar mai regăsindu-se LPS CSU Piteşti şi CNS Cetate Deva, cu alte cuvinte ultimele trei clasate ale ierarhiei. Cu un lot de jucători alcătuit, cu preponderenţă, din baschetbalişti de generaţie 2000, aflaţi, aşadar, la primul sezon de „juniori I” – în medie, cu trei ani mai mici decât restul adversarilor din prima jumătate a clasamentului – ploieştenii s-au ţinut bine în meciul de debut, cu LPS CSU Piteşti, grupare în garnitura căreia se află nu mai puţin de 10 baschetbalişti cu „meciuri în picioare” la nivelul Ligii I.
„În jocul cu echipa din Piteşti am stat în permanenţă la 4-5 puncte în spatele adversarilor, dar şi unele decizii cel puţin ciudate ale arbitrului bucureştean Alexandru Tălpigă, coroborate cu ratările băieţilor mei, din poziţii uşoare, singuri cu coşul, în special în prima repriză, au făcut ca diferenţa să crească pe final. Am riscat în ultimele 90 de secunde, din dorinţa de a ne apropia de oaspeţi, băieţii mei au aruncat de la mare distanţă şi au ratat, iar, la panoul opus, piteştenii au transformat aruncările libere de care au beneficiat. Astfel, s-a ajuns la această diferenţă, de 18 puncte, într-un meci în care am folosit şi doi juniori născuţi în 2001, Eugen Dumitrescu şi Cătălin Toader”, a declarat antrenorul Marian Hartman.

Procentaj 100% cu CNS Cetate Deva

După victoria obţinută în prima parte a sezonului, scor 84-70, juniorii de la CSŞ Ploieşti au „recidivat” împotriva formaţiei din Deva, pe care au învins-o şi pe teren propriu, cu 70-56. Venită după un eşec la scor cu LPS CSU Piteşti, 55-94, formaţia Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” – Deva nu a emis pretenţii, gazdele impunându-se clar şi bifând al doilea succes al sezonului.
„Deşi nu am putut conta pe Alin Carabulea, cel mai experimentat jucător din lot, acesta nefiind lăsat să se învoiască de la orele de curs, am făcut un al doilea joc mult mai bun, în care întregul colectiv a răspuns cerinţelor trasate. Pentru copii, acest turneu a fost un lucru extraordinar, întrucât, cu experienţa căpătată în prima parte a sezonului, au fost mult mai agresivi, mai bătăioşi în faţa unor adversari mai mari, cu talie şi cu mai multă experienţă”, a încheiat Marian Hartman.
Următoarea etapă din cadrul Campionatului Naţional „U20” va avea loc peste două săptămâni, gazdele celor trei turnee nefiind, pentru moment, anunţate de către Federaţia Română de Baschet.

Rezultatele înregistrate la turneul de la Ploieşti:
CSŞ Ploieşti – LPS CSU Pitesti 54-72
LPS CSU Pitesti – CNS Cetate Deva 94-55
CSŞ Ploieşti – CNS Cetate Deva 70-56

Clasament

1. U-BT Cluj-Napoca (10-0) – 20 puncte
2. CN Aurel Vlaicu (8-2) – 18 puncte
3. Steaua Bucureşti (7-3) – 17 puncte
4. CSU Ştiinţa Bucureşti (5-5) – 15 puncte
5. LPS CSU Pitesti (5-5) – 15 puncte
6. LPS Tg. Mureş (4-6) – 14 puncte
7. LPS Bihorul Oradea (4-6) – 14 puncte
8. CSŞ Ploieşti (2-8) – 12 puncte
9. CNS Cetate Deva (0-10) – 10 puncte

Debut în „semifinale” pentru formaţiile ploieştene „U14”

Echipele ploieştene de juniori „U14” vor debuta, în acest weekend, în fazele semifinale ale Campionatului Naţional. CS Sevlar Ploieşti, formaţie pregătită de Cosmin Blăgoi, aflată pe tabloul grupei valorice A (GV A), va juca, astăzi şi mâine, la Sf. Gheorghe, în sala de sport a Liceului „Mikes Kelemen”, cu ACS Dan Dacian Bucureşti (astăzi, ora 8:30), U-BT Cluj Napoca (astăzi, ora 15:10) şi BC Slam Bucureşti (mâine, ora 11:50). În schimb, CSŞ Ploieşti, echipă antrenată de Ionuţ Ivan, situată pe tablol grupei valorice B (GV B, recalificare semifinală), va evolua, în Sala Sporturilor „Ioan Constantinescu”, din Craiova, împotriva formaţiilor CSŞ Mediaş (astăzi, ora 8:00), Panathinaikos PBA Bucureşti (astăzi, ora 18:30) şi ACS BC Lions Craiova (mâine, ora 9:30).