Consilierii din Azuga vor sa arate ca sunt multi. Si puternici

Consiliul Local Azuga a respins trei proiecte de hotarare care prevedeau schimbarea amplasamentelor unor suprafete de teren detinute de firmele Luxten si Romenergo. Cele doua societati comerciale solicitasera sa li se schimbe loturile cumparate si concesionate de la Consiliul Local, deoarece, in urma unor masuratori cadastrale, au descoperit ca acestea se suprapun. „Ne-am dat seama de acest lucru in momentul cand au venit topometristii sa masoare terenul firmei Luxten, pentru a putea ridica un gard. Au masurat, luandu-se dupa schitele de plan eliberate de biroul de urbanism al Primariei, si au constatat ca lotul detinut de Luxten ar trebui sa se intinda pana sub statia noastra de telescaun. Apoi, am chemat si noi topometristii, care, urmarind actele pe care le avem, au constatat ca terenul statiei de telescaun ne apartine si noua”, spune Vasile Richea (foto), director al Romenergo Azuga si consilier local. „Suprapunerea apare pentru cateva zeci de metri patrati, in anumite portiuni ale celor doua loturi si poate fi remediata prin atribuirea catre Luxten a unor fasii de pamant in prelungirea uneia dintre laturile proprietatii sale. Aceste greseli se pot intampla oricui si nu reprezinta un capat de tara, insa pentru a le remedia este nevoie de o hotarare a Consiliului Local”, continua Richea. Desi li s-a explicat in toate modurile cu putinta despre ce e vorba, consilierii au votat impotriva proiectelor de hotarare, fara a face nici un comentariu: „Singura mea explicatie pentru felul in care ati votat este ca nu ati inteles cu exactitate in ce consta solicitarea pe care v-am facut-o. Firmelor Luxten si Romenergo li s-a vandut acelasi teren! Cum as putea fi mai clar de-atat? Din moment ce v-am prezentat intreaga situatie, iar dumneavoastra ati respins cererea noastra, nici nu stiu ce-as mai putea face pentru a rezolva aceasta problema”, spunea unul dintre directorii firmei Luxten, prezent la sedinta de Consiliu. Disperarea directorului Luxten contrasta cu mutenia complice a consilierilor care trantisera proiectele de hotarare, astfel incat cele doua parti – investitor privat si administratie locala – dadeau impresia ca discuta probleme diferite. Revoltat de reaua credinta cu care consilierii s-au opus schimbarii terenurilor Romenergo si Luxten, Alexandru Debreti (unul dintre cei care au votat in favoarea proiectelor de hotarare) i-a recomandat directorului Luxten o solutie mai putin convenabila pentru administratia azugeana: „Luati calea instantelor de judecata, domnule director, si faceti in asa fel ca cei vinovati sa plateasca”. Se pare ca, desi nu e implicata direct in acest litigiu, persoana lui Debreti nu este straina de deznodamantul pe care l-a avut votul. Potrivit lui Vasile Richea, gestul irational al consilierilor este un fel de „a-si arata muschii si a demonstra ca pot vota cum doresc”, dovada care „trebuia” facuta mai intai pentru Debreti si apoi pentru ceilalti cu interese in zona partiilor. De altfel, in timpul sedintei au rabufnit multe voci, acuzand „crearea de tabere care servesc niste cauze josnice”. In ciuda reglarilor de conturi din Consiliul Local, Richea spune ca spera sa-i convinga pe consilieri sa lase la o parte orgoliile si sa voteze favorabil cele trei proiecte de hotarare, eventual cu ocazia unei sedinte extraordinare.
Ionut STANESCU

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDTIEI
Articolul următorSud-estul Turciei, sub ape