Dragi cititori,
Acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.
“Vrem sa schimbam administratorul !”
„Locuiesc intr-un bloc din Vestul Ploiestiului si va scriu in numele mai multor locatari.Vrem sa schimbam administratorul scarii pe care locuim, deoarece nu ne cere niciodata parerea atunci cand efectueaza lucrari de reparatie sau renovare pe casa scarii. In plus, cred ca umfla si costurile intretinerilor”
Victor R., Ploiesti
Administratorul poate fi schimbat doar in cadrul Adunarii Generale pe care trebuie s-o organizati la nivel de asociatie. Daca aveti neintelegeri in ceea ce priveste sumele pe care le platiti la intretinere, administratorul este obligat, prin lege, sa justifice unde se duce fiecare leut pe care il primeste. Institutiile carora trebuie sa va adresati sunt Uniunea Asociatiilor de Proprietari sau Biroul de relatii cu asociatiile, din cadrul Primariei Ploiesti.












