Ministrul Justitiei aduce grave acuze Consiliului Superior al Magistraturii. Monica Macovei a declarat la conferinta magistratilor europeni, ca la CSM mai sunt clanuri de putere in Justitie. Cu aceeasi ocazie, Macovei a laudat DNA ca isi face treaba, iar despre CSM a adaugat ca, in ultimul an si jumatate, de cand are puteri noi, nu a avut deloc rezultate exceptionale. „Justitia se autoguverneaza prin CSM. In acest moment avem conflicte de interese la nivelul CSM, o chestiune ce tine de integritatea justitiei. Mai avem inca acele clanuri de rudenie, in intreg sistemul judiciar” a declarat Monica Macovei. Ministrul a mai criticat si activitatea inspectiilor Consiliului Superior al Magistraturii, acestea fiind, la randul lor, protejate de catre Consiliu. Pe de alta parte, ministrul Justitiei a laudat activitatea DNA, despre care a spus ca a avut rezultate foarte bune din punct de vedere al combaterii penale.













