Barack Obama, al 44-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, şi-a luat rămas bun de la poporul american marţi seara, când a susţinut în faţa americanilor ultimul său discurs în calitate de preşedinte al SUA. Obama a vorbit în discursul oficial şi despre familia sa, cu emoţie şi mândrie. Barack Obama, preşedintele în funcţie al SUA, a ţinut un discurs de rămas-bun în care a subliniat rezultatele pozitive ale celor două mandate prezidenţiale avute la Casa Albă şi a avertizat împotriva ameninţărilor iminente la adresa democraţiei.
Discursul lui Obama a avut loc în contextul unui climat politic corosiv, cu puţin timp înainte de învestirea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte. Discursul lui Barack Obama care a avut loc în Chicago a avut o notă alarmantă. În cadrul acestuia, Obama le-a transmis americanilor că în pofida progreselor care au avut loc în timpul mandatelor sale prezidenţiale, este nevoie în continuare de depunerea a multiple eforturi. În mijlocul încercărilor Partidului Republican de a îndepărta politicile implementate de Barack Obama, pe parcursul discursului său de adio, acesta a apărat progresele administrative şi a expus idealurile americane, pe care mulţi le consideră a fi în pericol în faţa viitorului Guvern al lui Donald Trump. Barack Obama a izbucnit în lacrimi atunci când s-a adresat soţiei sale, Michelle, despre care a afirmat în discursul oficial că i-a fost „vreme de 25 de ani, nu numai mama copiilor mei şi soţia mea, dar şi cel mai bun prieten”. Vizibil emoţionat, Obama a mai evocat o preşedinţie care a avut parte atât de succese, cât şi de eşecuri. Admiţând candid că discuţiile politice s-au deteriorat sub supravegherea lui, Obama le-a cerut americanilor să facă un efort spre reconciliere. „Democraţia nu necesită uniformitate”, a spus Obama. „Fondatorii noştri s-au certat şi au făcut compromisuri, şi se aşteaptă de la noi să facem acelaşi lucru. Dar ei ştiau că democraţia cere într-adevăr un sens primar de solidaritate – ideea că trecem peste toate diferenţele noastre exterioare, suntem în asta cu toţii. Cădem şi ne ridicăm împreună”, a mai declarat al 44-lea preşedinte al SUA.