Florin Tănăsescu

S-a dus buhul că românul e șmecher, dar mai trebuie făcută o adăugire – e și dăștept foc! De-aia nu puțini sunt cei care își spun, cu mândrie manelistică, ”Hai, hai, că nu-i rău, că-s mai hoț ca tatăl meu !”. Și mai destupat la minte, dacă mai are și o facultate particulară la activ.
Grație IQ-ului care stă să le bubuie mintea, nu puțini sunt cei care se impacientează că sunt mulți asistați sociali în țară, că nu se muncește, că lumea nu iese la deszăpezire, că stau să cadă – precum drobul de sare – țurțurii în capul nostru. Că mulți taie frunză la câini și sprijină cârciuma în timp ce pompierii le deszăpezesc ulițele. Omițând că or fi unul, doi, hai trei inși matrafoxaţi la mia de locuitori din Moldova, dar nu trebuie să generalizezi că mii de oameni sunt “beți de cap”.
Mai dăștept ca tatăl meu presupune să semnezi și petiții, prin care ceri demisii. La școală, unii dintre noi au auzit refrenul “Nu mai vrem Enola Gay”, alții chirăie pe Facebook “Nu-l mai vrem Avocat al Poporului pe Ciorbea”, omițând că de fapt ceea ce face omul, în privința lui Dragnea, este perfect constituțional. Dar, cum ziceam, unii au facultăți de drept particulare la activ.
Mai nou, nu puțini dintre ăia care au pus mâna pe cărți doar când jucau Popa prostu se arată intrigați de devalizarea bugetului consolidat de stat, prin cheltuirea banului public cu promovarea cărților lui Mircea Cărtărescu, iar Fiscul încă nu a luat la bani mărunți Institutul Cultural Român, care a fost sursa de finanțare a celui care a scris “De ce iubim țoapele”.
Țoapele dăștepte și mai sensibile decât mumele lor, care cad pe spate la vederea unui ghiocel ori a unei zambile în aceeași măsură în care se simt satisfăcute că Elena Udrea este urmărită penal, că Alina Bica a fost ridicată cu mascați din trafic, că Monica Ridzi este încă în pușcărie. Altfel, marcate de atâta sensibilitate, cațaoanele astea tresar, avide de a-și îmbunătăți cultura, la orice vorbă care începe prin “Ai auzit fă, că fata lui Speriatu a fugit de-acasă cu al lu’ Mutu?”.
Unii dintre noi sunt, totuși, mai fraieri decât tații lor: când citesc cu respirația tăiată spovedaniile lui Sorin Ovidiu Vântu, uimindu-se de câtă iscusință a încăput în scăfârlia condamnatului și regretând că medicina nu a progresat într-atât încât să se poată face și transfer de neuroni.
Dăștepții și dășteptele vor o țară ca afară, dar înjură ca la ușa cortului UE, uitând că, dacă nu veneau fondurile europene, mulți rămâneau înnămoliți pe ulițe, lângă carul cu boi, întrebându-se dacă Nicolae Grigorescu joacă la Steaua sau la Dinamo.
Unele dintre dășteptele pământului mioritic – preacuvioase de felul lor și duse la biserică – înjură la modul “Fir-ați ai dracu’ de parlamentari !“. Ce-i drept, mai elegant decât bărbații, care zic “Nafura mă-tii!”, ceea ce demonstrează încă o dată că unele dintre femeile noastre sunt mai frumoase şi mai pline de moralitate decât englezoaicele, care se îmbată turtă în noaptea de Revelion.
Ce țară tristă, plină de umor! Și de umori.