Juriul Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2016 a anunţat, pe 6 ianuarie, numele câştigătorului celei mai bune cărţi de poezie a anului trecut: „Ascultă cum plâng parantezele” de Nora Iuga, editura Cartea Românească. Pentru secţiunea Tânărul Poet al anului 2016 sunt nominalizate cărţi scrise de Rita Chirian, Sorin Despot, Matei Hutopila, Radu Niţescu, Alina Purcaru şi Alex Văsieş. Pentru secţiunea Tânărul Prozator al anului 2016 sunt nominalizate cărţi semnate de Flavius Ardelean, Tudor Ganea şi Vlad Roman.
Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2016 va celebra cea de-a şaptea ediţie a Zilei Culturii Naţionale, duminică, 15 ianuarie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti. Juriul este format din trei tineri critici literari (laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015): Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Artistul vizual Mihai Zgondoiu va realiza afişele, diplomele şi trofeele Galei Tinerilor Scriitori. Gala se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart, avându-i ca invitaţi speciali pe muzicienii Nadia Trohin şi Mircea Tiberian şi va fi transmisă în direct de către Radio România Cultural.