Polieuct si Nearh au fost doi ostași, buni prieteni între ei, în zilele împaratului Deciu, la anii 250. Locuința lor era în Meletina, cetatea de căpetenie a Armeniei. Credinţa lor era deosebită: Nearh era creştin, iar Polieuct, cu toate că era păgân, avea însuşiri de creştin şi mare înclinare să ajungă creştin. Împăratul a dat poruncă foarte aspră împotriva creştinilor. Această poruncă a tulburat adânc pe Nearh, nu de teama chinurilor ce-l ameninţau, ci de teamă ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct să se rupă sau să se răcească, din pricina acestei porunci, care ameninţa cu pedepse pe creştini, şi făgăduia daruri şi cinste celor ce rămâneau păgâni sau se întorceau la credinţa păgână. Nearh era atât de amărât încât Polieuct, aflând pricina amărăciunii lui, şi-a deschis inima, spunându-i: „Nu te teme că porunca împăratului are să ne despartă; în noaptea aceasta am văzut pe Hristos, la Care tu te închini; El m-a dezbrăcat de haina mea murdară şi m-a îmbrăcat cu una luminoasă, m-a urcat pe un cal înaripat şi mi-a zis să-I urmez Lui. Această vedenie m-a hotărât cu totul să fac ceea ce gândeam de mult; căci numai numele de creştin îmi lipseşte.
