Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova (11 WTA), dublă câştigătoare a turneului de la Wimbledon, a fost atacată, marţi dimineaţa, în propria locuinţă de un hoţ, a anunţat purtătorul sau de cuvânt, citat de AFP. Ea a fost supusă unei intervenţii chirurgicale care a durat 3 ore şi 45 de minute şi va lipsi din comptetiţii 6 luni. „Am fost atacată în apartamentul meu de un individ cu un cuţit. Încercând să mă apăr, am fost rănită grav la mâna stângă. Sunt zdruncinată, dar sunt norocoasă că sunt în viaţă. Rana este severă şi trebuie să consult nişte specialişti, dar ştiţi că sunt puternică şi voi lupta cu asta”, a scris Kvitova pe contul ei de Twitter. „Petra Kvitova a fost atacată în apartamentul său în această dimineaţă, a declarat Karel Tejkal, purtătorul de cuvânt al sportivei din Cehia. Este vorba despre un atac la întâmplare, nimeni nu a vrut să o jefuiască pe ea în mod special”.
„A fost ranită cu un cuţit în timpul tentativei de jaf. Este în grija medicilor, iar viaţa nu îi este pusă în pericol”, a mai spus purtătorul de cuvânt, adăugând că hoţul a fugit. „Dnes”, un ziar ceh, relatează că sportiva a suferit răni la mâna stângă. Incidentul a avut loc la Prostejov, un oraş din estul Cehiei. În vârstă de 26 de ani, Petra Kvitova a câştigat de două ori turneul de la Wimbledon (2011 şi 2014). În prezent, sportiva se recuperează după o accidentare la un picior, care a forţat-o să se retragă din echipa Cehiei pentru Cupa Hopman. Kvitova ar urma să înceapă sezonul 2017 la turneul de la Sydney. În 2016, Petra Kvitova a câştigat două turnee (Wuhan şi Elite Trophy) şi a fost medaliata cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.