Viitorul atletismului prahovean trebuie cautat prin alt judet
Maestru al sportului. Campioana mondiala universitara, detinatoare a celei de-a treia performante nationale la saritura in lungime in aer liber (7,14 metri). Locul patru la Olimpiada de la Barcelona (1992), 12 titluri balcanice si de peste o suta de ori laureata la nivel national. Acesta este, succint, palmaresul Mirelei Dulgheru, retrasa din activitate cu cinci ani in urma. De-atunci, atletismul prahovean a intrat intr-un con de umbra. Avem, ce-i drept, campioni nationali la toate categoriile de copii sau juniori, dar cand vine vorba despre inalta performanta, la seniori, se ia pauza ! Mai auzim, din cand in cand, despre o Ionelia Vasile, de la Telecom Slanic si… cam atat.
Care sunt cauzele acestei contraperformante, din perspectiva fostei campioane Mirela Dulgeru?
„In primul rand, lipsa unei baze materiale care sa atraga tinerii catre atletism. Nu doresc sa fac nici un proces de intentie, dar nu stiu cum se poate ca, in orase cum ar fi Bacau, Pitesti, Iasi sau chiar Roman sa existe o preocupare constanta vizavi de acest domeniu, numai la noi nu”.
Interlocutoarea noastra a tinut sa sublinieze ca „reducerea numarului de ore la educatia fizica in scoli si-a pus amprenta, in mod negativ, asupra atletismului prahovean”. Si, pentru a trage un semnal de alarma in acest sens, Mirela Dulgheru ne-a spus ca „voi face chiar un apel la cadrele medicale din judet, pentru a sustine necesitatea sportului in scoli”.
Printre cauzele care au dus practic la disparitia performerilor in ceea ce priveste atletismul, campioana universitara, actualmente lector la UPG, s-ar regasi si actuala lege a sponsorizarii, „o lege care nu stimuleaza deloc performanta. Cluburile nu au bani nici macar pentru o pereche de pantofi cu cuie, valoarea acesteia fiind de 100 de euro. Si-atunci, cum sa practici atletismul ? Nu mai vorbesc despre medicamentatia necesara si multe alte lucruri. In acest domeniu, ca si in fotbal sau alte sporturi, ideea de continuitate nu este o vorba goala, ci o conditie sine qua non pentru a fi atinsa performanta”.
Paradoxal sau nu, interlocutoarea noastra s-a aratat „nostalgica a vremurilor cand statul asigura conditiile pentru o pregatire a sportivilor si sustinerea neconditionata a talentelor”.
Intrebata cand va mai avea Prahova o atleta de talia ei, ne-a spus ca nu vrea sa fie subiectiva si, ca atare, se abtine sa vorbeasca despre perspective apropiate, care … „nu prea sunt. Sau, daca doriti o butada, viitorul atletismului prahovean trebuie cautat prin alt judet”.
Petre APOSTOL
