Sfântul Bonifaciu a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Era robul unei femei de neam mare, cu numele Aglaia, fiica lui Acacius, proconsulul Romei. Bonifaciu trăia în păcate trupeşti cu stăpâna lui şi era şi beţiv, dar era milostiv, iubitor de străini, îndestula cu dragă inimă pe cei lipsiţi, îşi pleca urechea şi inima la suferinţele şi rugăminţile oamenilor. La fel şi stăpâna lui era milostivă şi iubitoare de mucenici. Într-una din zile i-a zis lui Bonifaciu: „Du-te în Răsărit, unde sfinţii sunt chinuiţi şi adu-mi moaşte de sfinţi, ca să le avem spre ajutor şi mântuire sufletească”. Bonifaciu i-a răspuns, râzând: „Dacă-ţi voi aduce moaştele mele, ai să le primeşti?”. „Nu mi-i de glumă”, i-a spus Aglaia. Apoi i-a dat unele sfaturi, s-a rugat pentru el, i-a dat bani şi l-a liberat. Şi a plecat Bonifaciu însoţit de doisprezece robi cu aur mult în Tarsul Ciliciei, unde sfinţii erau chinuiţi. A găsit acolo pe sfinţi pătimind şi suferind pentru Hristos. Le-a sărutat lanţurile şi rănile. Dar, aprinzându-se de râvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea ighemonului şi a mărturisit că este creştin. A fost prins şi supus la multe şi felurite chinuri, pe care le-a răbdat cu seninătate, ceea ce a adus la Hristos 50 de bărbaţi care au şi fost botezaţi. Apoi i s-a tăiat capul.
