Inspectoratul Teritorial de Munca Prahova a inceput de luna aceasta executarile silite ale agentilor economici care nu si-au platit comisionul fata de aceasta institutie. Desi este o suma mica – 0,75% din fondul de salarii pentru cei care au cartile de munca ale angajatilor la ITM si 0,25% pentru aceia care au aprobare sa tina carnetele la sedii – multe societati nici nu stiu ca au datoria de a plati comision inspectoratului de munca. Directorul ITM – Medeea Andronescu – sustine ca “De luna viitoare, nici o societate care nu a platit cotizatia nu va scapa nesanctionata. Conform Legii 130 modificata, amenzile variaza intre 3.000 si 6.000 de RON, cu posibilitatea achitarii a jumatate din suma in 48 de ore”. Agentii economici sunt obligati sa depuna la sediul ITM Prahova declaratiile de inventar privind cartile de munca pentru perioada 1990-1995 si declaratiile lunare. In septembrie, 800 de societati din judet nu depusesera aceste documente, inspectorii in domeniu fiind nevoiti sa trimita adrese si notificari. 650 de instiintari au ajuns la agentii economici, care s-au conformat si au prezentat inspectoratului documentatia ceruta. In 200 dintre cazuri, insa, firmele si-au schimbat sediul fara sa anunte Registrul Comertului, iar adresele trimise de catre ITM au fost returnate. “Pentru ca agentii economici sa nu gaseasca scuze, noi trebuie sa avem dovada comunicarii. Insa, in cele 200 de cazuri, debitorii isi schimbasera adresele si nu ii putem gasi”, a adaugat interlocutoarea noastra.
Munca la negru infloreste
Inspectorii ITM au efectuat in trimestrul al II-lea 2.147 de controale, in urma carora au aplicat 438 de sanctiuni. Astfel, au fost descoperite 252 de persoane care lucrau fara forme legale, noua fiind tineri sub 18 ani. In comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, cand numai 148 de oameni munceau la negru, putem spune ca acest fenomen a luat amploare in Prahova. Se pare ca amenzile nu au reusit sa ii sperie pe agentii economici care prefera sa incadreze astfel personalul. Sanctiunile aplicate de inspectorii ITM au fost, anul acesta, in valoare de 20.725 milioane lei vechi, spre deosebire de valoarea celor de anul trecut care a fost de 2.390 milioane lei vechi.
Gabriela IONITA














