F.T.

Ieri, pirotehniștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) “ Șerban Cantacuzino” Prahova au fost alertați, prin intermediul Numărului Unic ”112”, că în satul Loloiasca (comuna Tomșani) au fost găsite mai multe cartușe.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, un echipaj al unei autospeciale pirotehnice a ajuns la fața locului, fiind găsite, în curtea unui localnic, 11 cartuşe de 9 mm rămase neexplodate din al Doilea Război Mondial. Acestea ar fi fost descoperite în timp ce bărbatul lucra la o fosă septică.
Echipajul pirotehnic a ridicat cartușele, acestea urmând să fie “anihilate” în Poligonul de la Râfov.