Federaţia Română de Fotbal a anunţat, duminică, prin intermediul site-ului oficial, că s-au stabilit cele opt stadioane pe care se vor disputa meciurile din optimile de finală ale Cupei României.
Timp de trei zile, de marţi până joi, se vor disputa meciurile din cadrul optimilor de finală ale Cupei României, faza naţională, ediţia 2016-2017.Acestea se vor juca în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă. Tragerea la sorţi a fost efectuată pe 17 noiembrie, în sala „Nicolae Dobrin”. Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal a anunţat stadioanele pe care se vor desfăşura cele opt meciuri.

Meciurile şi stadioanele pe care se vor disputa:
CS Afumaţi – ACS Poli Timişoara, stadion: Comunal (Afumaţi);
Dacia Unirea Brăila – CS Universitatea Craiova, stadion: Gloria (Buzău);
CFR Cluj – CSM Politehnica Iaşi, stadion: „Dr. Constantin Rădulescu” (Cluj-Napoca);
FC Voluntari – ASA Târgu Mureş, stadion: Centrul Naţional de Fotbal Buftea, teren iarbă (Buftea);
CS Mioveni – FC Steaua, stadion: Orăşenesc (Mioveni);
Luceafărul Oradea – AFC Astra, stadion: „Iuliu Bodola” (Oradea);
FC Viitorul – Pandurii Târgu Jiu, stadion: Central (Ovidiu);
Gaz Metan Mediaş – Dinamo Bucureşti, stadion: Gaz Metan (Mediaş).

Partidele din cadrul optimilor de finală ale Cupei României, faza naţională, sezonul 2016/2017, se vor disputa pe 13, 14 şi 15 decembrie.