Veţi putea citi în pagina 8 cum se descurcă actuala “echipă a Ploieştiului” cu banii, cât a încasat, cât a cheltuit, cât se mai ajunge!
Este clar, actualul Petrolul intră într-o perioadă foarte grea, în care emulaţia de început a dispărut, conflictele mocnite care sunt în tot oraşul Ploieşti când cineva încearcă ceva îşi pun şi ele amprenta pe acest proiect, care tinde să rămână “blocat în faşă”.
Cât este încă totul viabil, este nevoie de o altă “demonstraţie de forţă” pentru a se trece la pasul următor în evoluţia clubului! Cine să facă această “demonstraţie” este însă marea dilemă… Suporterii – ar fi bine, dar ei par tot mai “diluaţi” în idei. Oamenii de afaceri? Încă sunt mulţi care pun în faţă “teama” de a da bani la fotbal, teama de controale de tot felul “dirijate” asupra lor, după ce apar ca “investitori”! Autoritatea locală? Nu pare a fi interesată să contruiască, deocamdată, prin sport îşi consumă doar războaiele politice şi a deprins un obicei periculos, când vine vorba despre fotbal – pasarea responsabilităţii, pentru că, dacă nu faci nimic, nu ţi se poate întâmpla nimic!
Vine o iarnă grea pentru Petrolul 52!