Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanelor din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Ploiești va funcționa după un program special cu publicul la sfârșitul acestei săptămâni, în contextul desfășurării alegerilor parlamentare. Astfel, sâmbătă, 10 decembrie, angajații SPCLEP vor lucra cu publicul între orele 8.00 – 16.00, iar duminică, 11 decembrie, adică în ziua alegerilor, instituția va avea porțile deschise între orele 7.00 – 21.00. În zilele de sâmbătă și duminică pot depune documente pentru eliberarea actelor de identitate numai persoanele cu drept de vot, care nu au sau dețin un act de identitate cu termenul de valabilitate expirat. Ca urmare a expirării termenului de valabilitate, a pierderii, a furtului, a deteriorării sau a distrugerii actului de identitate, noul document (carte de identitate sau carte de identitate provizorie) se întocmește și se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, a datei de naștere, a statutului civil, a cetățeniei române și a domiciliului. În cazurile în care nu pot fi prezentate anumite documente, respectiv certificate de stare civilă sau dovezi cu privire la domiciliu, se va elibera o carte de identitate provizorie, pentru care este nevoie și de trei fotografii de ¾ cm.