Absenţa antrenorului Mihai Dinu de la Cornu s-a văzut la chiar primul meci susţinut de formaţia fruntaşă din Liga A Prahova, învinsă la Trestioara, în Cupa României! Dinu a ajuns cu bine în Palestina, unde va fi coleg cu un fost jucător trecut prin fotbalul prahovean – Adrian Senin – la Conpet şi Metalul Plopeni, antrenorul echipei din Cornu încercând să-şi “facă drum” în lumea antrenoratului la un nivel profesional şi financiar cât mai bun, după ce a luat Licenţa B UEFA.