Din totalul efectivului de salariaţi, „aproximativ 3,8% sunt săraci”, iar în cazul gospodăriilor cu cel puţin un salariat „aproximativ 7% din membrii acestor gospodării au venitul disponibil sub pragul de sărăcie”, arată un studiu al Ministerului Muncii în care este analizată „sărăcia în muncă”. Referitor la rata sărăciei în muncă, „pentru anul 2015 se constată faptul că aproximativ 20,2% dintre persoanele ocupate sunt sărace, iar ponderea acestora creşte la 23,2% pentru cazul familiilor în care există persoane ocupate.
Potrivit studiului, „sub 20% din săracii în muncă sunt persoane salariate”, restul fiind persoane aflate în alte forme de ocupare. „Prin urmare, nu ne aşteptăm ca o creştere a salariului minim să conducă la o scădere semnificativă a sărăciei în muncă”, arată autorii studiului. În ceea ce priveşte ponderea persoanelor sărace din salariaţii remuneraţi la salariul minim, „semnalăm faptul că doar 9,2% se încadrează în această categorie”. Acest „procent modest” este confirmat –în opinia Ministerului Muncii – şi de „ponderea redusă, de doar 11,7%, a persoanelor sărace din gospodăriile cu salariaţi remuneraţi la salariul minim”. „Prin urmare, constatăm faptul că numărul salariaţilor săraci retribuiţi la salariul minim este relativ redus, ceea ce face ca efectele politicii salariale de majorare să se resimtă într-o măsură extrem de redusă asupra sărăciei şi să vizeze un număr extrem de redus de persoane (aproximativ 112.900 de persoane)”, concluzionează autorii studiului.