Leon Chirilă
Ceea ce se petrece acum, în România, în prag de campanie electorală, mi-a amintit de o lucrare – e-adevărat, filosofică – a lui Dimitrie Cantemir, fost domn al Moldovei – deci, conducător de ţară şi de neam – al cărei titlu (Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea) mi s-a părut foarte potrivit pentru a contura tabloul „ţărişoarei noastre”. Lăsând deoparte filosofia din lucrarea lui Cantemir, voi menţiona, fără ocolişuri, că astăzi suntem martorii unei gâlceve fără precedent în cadrul clasei noastre politice, că avem un „înţelept” mai înţelept decât toţi intelectualii, deştepţii şi toţi oamenii cu mintea întreagă din România şi că „divanul” care s-ar impune pentru reconcilierea naţiunii este, deocamdată, greu de anticipat.
Dacă ne vom aşeza… strâmb şi vom judeca drept, putem spune că am ajuns aici „pas cu pas” – vorba scrisă a actualului preşedinte – încă de pe vremea fostului şef de stat Traian Băsescu. În epoca lui, când recunoaşte că a vrut să întărească structurile de forţă din ţară, s-au născut „puşcăriabilii” – naşă fiind fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei – care nu erau alţii decât cei care nu-i cântau în strună preşedintelui şi nu „jucau” pe muzica altora de peste mări şi ţări. Aşa s-au petrecut lucrurile un deceniu bătut pe muchie, până când, la alegerile de acum doi ani, dorindu-se „schimbarea”, poporul s-a aruncat în braţele lui Klaus Iohannis. Numai că acesta nu a descoperit esenţa rolului său în conducerea ţării şi s-a lăsat copleşit de aparenţe înşelătoare pe care tot românul le-a asemănat cu ceea ce este „al lui”! Şi de aici a început, tot pas cu pas, gâlceava preşedintelui cu poporul său, el procedând cu totul invers decât ni se spovedea în campania electorală.
Să ne amintim, aşadar, că promitea desfiinţarea imunităţii preşedintelui – dar a uitat de-atunci de acest „cârlig” electoral, că nu era de acord, nici în ruptul capului, ca puterea să fie deţinută doar de o singură forţă politică – şi-acum ţine cu dinţii să aibă şi guvernul său, şi parlamentul său, şi, mai recent, chiar „sărbătoarea sa” – adică Ziua Naţională a României şi-o doreşte doar pentru sine şi acoliţii săi! Iar leit-motivul cu care-şi justifică toate aceste dorinţe care tind să depăşească prevederile constituţionale este „găselniţa” cu „penalii”, de fapt o preluare şi o…ajustare a „poreclei” celor care, în „regimul băsescu”, erau „spânzuraţi” cu funia marca „puşcăriabil”! Iar din toate acestea – la care se adaugă înverşunarea cu care preşedintele Iohannis ţine, de fapt, să ne impună că el este cel mai drept, mai nepătat, mai…înţelept şi „justiţiarul justiţiarilor” (el având, totuşi, un dosar penal de care nu mai ştie cum să scape cu faţa curată) – românul a început să întrezărească, deocamdată, că a greşit când l-a votat!
Aşadar, preşedintele Klaus Iohannis nu a descoperit esenţa rolului său în conducerea ţării şi cred că a fost copleşit de aparenţele înşelătoare ale funcţiei pe care şi-a dorit-o cu ardoare! Chiar mă-ntreb dacă o fi citit poezia lui Alexandru Vlahuţă – 1907, cu versurile „Nu ţi-ai iubit poporul, maiestate!/ Sau nu l-ai înţeles, şi e tot una.”? De aceea, nu-i exclus faptul ca românii să deducă de-acum că drama dorinţei lui Iohannis de a fi atoate-ştiutor, a toate-făcător şi chiar mai… catolic decât Papa, va însemna îndepărtarea chiar de cei care l-au votat, marginalizarea sa ca politician şi, de ce nu, un vis urât pentru un popor care şi-aşa avea destule coşmaruri generate de conducătorii săi!
P.S. Dacă am intitulat acest articol „Gâlceava înţeleptului cu lumea” nu înseamnă că înţeleptul este, neapărat, Klaus Iohannis, ci doar că românii aşteaptă o conducere înţeleaptă!
