„Calificativul „bine” este unul suficient pentru IPJ Prahova”

Chestorul principal de politie Dan Valentin Fatuloiu, inspectorul general al Politiei Romane, a declarat ieri, la Ploiesti, ca bilantul celor noua luni de activitate din acest an al Inspectoratului Judetean de Politie Prahova este unul “multumitor”. Calificativul de “foarte bine” nu si-a gasit locul in discursul sefului Inspectoratului General al Politiei Romane. La fel ca si in anii trecuti, Fatuloiu a semnalat in activitatea politistilor prahoveni unele probleme care raman partial nerezolvate. Alaturi de nemultumiri, acesta a concluzionat, totusi, ca activitatea inspectoratului prahovean este una “pozitiva”, in ansamblul sau.
Scopul vizitei inspectorului general Valentin Fatuloiu a fost, in principal, legat de evolutia proiectelor nationale ale Politiei Romane, aflate in derulare si de evaluarea bilantului partial pentru anul 2006, al IPJ Prahova, la noua luni de activitate. Seful politistilor din toata tara a dorit, printre altele, sa verifice stadiul actiunilor de implementare a conceptelor de proximitate, relatii publice si analiza informatizata.
Dupa ce a vizitat si sediul Politiei Municipiului Ploiesti, Fatuloiu a tras o concluzie pozitiva asupra muncii politistilor prahoveni. “Din cate se vede, s-a inregistrat un trend pozitiv in cadrul actiunilor de combatere a unor infractiuni. Astfel ca faptele care au afectat siguranta publica au scazut. In schimb, exista, in continuare, probleme, privitoare la spargerile din autoturisme si magazine, unde se inregistreaza anumite cresteri” – a mai declarat Dan Valentin Fatuloiu. Seful Politiei Romane a mai amintit ca se inregistreaza, la nivelul judetului nostru, o crestere a infractiunilor de omor, savarsite pe fondul consumului excesiv de bauturi alcoolice. In schimb, tentativele de omor si vatamare au inregistrat, in decursul lui 2006, scaderi semnificative. Dupa aceste statistici prezentate, chestorul a inceput sa prezinte punctele “slabe” ale bilantului de activitate al IPJ Prahova.
Lovituri prea „moi” date infractorului
“Am unele aspecte negative semnalate. Este necesara o crestere a actiunilor de combatere a infractiunilor economico-financiare”. Fatuloiu a declarat ca doreste, din partea politistilor prahoveni, o mai mare eficienta in actiunile de combatere a contrabandei cu produse subevaluate, din segmentul celor piratate. Nici in infractiunile specifice judetului Prahova, chestorul considera ca “nu s-a dat o lovitura prea ferma persoanelor care comercializeaza produse neaccizate”. Seful Politiei a mai subliniat si problemele legate de lipsa personalului. “Numarul de politisti este mic dar speram ca, odata cu promotia urmatoare care va iesi de pe bancile scolii, sa marim numarul de angajati pe care sa-i directionam spre mediul rural, unde se inregistreaza cele mai mari deficiente in acest sens.
Scolire online
De luna viitoare, in judetul Prahova si in celelalte judete ale tarii, se implementeaza sistemul de pregatire online al politistilor. Valentin Fatuloiu spune ca s-au creat 41 de sali de curs, in care politistii vor participa la diverse cursuri, in urma carora urmeaza sa se evalueze gradul de pregatire. Calificativele vor avea un cuvant important de spus pentru cariera lor. De asemenea, la nivelul IPJ Prahova s-a amenajat, deja, o sala in care vor avea loc videoconferinte lunare cu toti sefii inspectoratelor judetene de politie.
Vorbaria taxata de la Bucuresti
O alta noutate importanta anuntata de catre inspectorul general al Politiei Romane a fost actiunea de implementare a sistemului informatic, chiar si la nivelul posturilor de politie din mediul rural. “In viitor, fiecare post de Politie va fi legat la o retea integrata, imbunatatindu-se, astfel, nivelul informational cu centrul”. In ordinea trasarii de sarcini si obiective, Valentin Fatuloiu le-a atras atentia reprezentantilor IPJ Prahova asupra necesitatii unei “mai bune fundamentari a deciziilor luate”. Chestorul principal este convins ca se cer prea multe statistici. Ca exemplu, acesta a amintit de pedepsirea unui sef de la Politia Rurala din cadrul IPJ Prahova, care a folosit telefonul in mod excesiv, pentru obtinerea unor statistici care nu folosesc nimanui. Chestorul nu a dorit sa spuna numele politistului prahovean, dar a declarat ca acesta a dat dispozitii catre posturile de Politie Rurala sa se raporteze saptamanal activitatile. Aceste statistici pe care agentul le obtinea telefonic, s-a concluzionat ca nu aveau nici o finalitate productiva. “Mai bine merge in teren decat sa se acopere cu hartii, ca sa arate ca si-a facut treaba”. Inspectorul general a declarat ca valoarea aproximativa a impulsurilor folosite de agent i se va imputa acestuia din salariu. Intrebat, la final, ce calificativ ar acorda IPJ Prahova, pentru activitatea din acest an, daca ar fi sa aleaga intre “bine” si ”foarte bine”, inspectorul general al Politiei Romane a declarat ca “bine” este suficient pentru politistii prahoveni.
Sebastian IGNAT

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorEPIGRAME