Luiza Rădulescu Pintilie
„Atunci când anii se adună în existenţa ta pământeană şi asişti neputincios la propria degradare fizică şi morală, simţi nevoia imperioasă de a face un bilanţ al vieţii, o retrospectivă a copilăriei, adolescenţei şi tinereţii. Cei de vârsta mea sau apropiaţi ca vârstă vor înţelege mai bine aceste sentimente, care te copleşesc la vârsta a treia”. Acesta este punctul de plecare al romanului autobiografic „Din lumea celor dispăruţi” ,semnat de nonagenarul Mircea Florescu, o carte document în acelaşi timp despre epocile istorice şi evenimentele pe care le-a trăit, „pe viu”, din momentul naşterii sale-7 octombrie 1926, în colonia societăţii petroliere „Româno-Americană”, din comuna Stavropoleos aflată în componenţa oraşului Moreni- şi până astăzi. Într-un fel, cartea este şi o cronică istorică a judeţelor Dâmboviţa şi Prahova, între care şi-a împărţit existenţa, adusă până în actualitatea unor deschideri europene, trăite şi înţelese cu un echilibru, o luciditate şi o înţelepciune care merită toată aprecierea. Scris cursiv, cu atenţie la detalii şi păstrând „parfumul” vremurilor pe care le-a traversat autorul, romanul îndeamnă cititorul să continue răsfoirea, dacă nu întârzierea atentă asupra fiecărei pagini. Amintiri din copilărie şi din anii tinereţii, mărturisite păcate, recunoscute greşeli sunt însoţite, aproape în fiecare pagină, de date şi evenimente potrivite să-şi găsească locul în orice carte de istorie. Astfel, lângă neuitata imagine a bradului de Crăciun împodobit în rotonda salonului din casa părintească, mărturiseşte că amintirea cea mai pregnantă din timpul copilăriei este cea a reaprinderii „focului de la Moreni” – în fapt erupţia de gaze din 1929 – a cărui flacără a durat un an, stingându-se apoi de la sine şi reizbucnind în 1931. „Tot din acei ani îmi amintesc discuţiile purtate în casă de adulţi referitor la evenimentele care se petreceau în ţară şi în lume. Era vorba despre şocantele asasinate politice, împuşcarea primului ministru I.G.Duca în gara Sinaia, asasinarea ministrului de Interne Armand Călinescu, crima abominabilă săvârşită de mişcarea legionară împotriva ilustrului istoric Nicolae Iorga şi multe altele”, mai spune autorul cărţii. Fiecare eveniment personal e dublat, în cele peste 300 de pagini ale romanului, de cel puţin un moment istoric: bombardamentul asupra Ploieştiului, instaurarea regimului comunist, „alegerile libere” din martie 1954, instalarea unor rezervoare uriaşe la Rafinăria Vega, întâlnirea cu Securitatea, exmatricularea de la Facultatea de Drept, naţionalizarea din 1948, şedinţa în care Direcţiunea a decis ca „de ziua tov.Stalin să curgă benzină la Rafinăria Dărmăneşti”, venirea pe lume a fiicei sale Liana „tocmai când sirena Uzinei 1 Mai – din apropiere – suna de ora 15, când muncitorii ieşeau din schimb”, demolarea generală a străzii pe care locuia cu familia şi repartiţia unui apartament „vis-à- vis de Hale”, „lecţia de pictură” de la începutul anilor ’70 la Muzeul Ermitaj, „neştiind că aceasta îmi va fi de folos mai târziu”, cutremurul din 1977, ieşirea la pensie în februarie 1987, „după 38 de ani de serviciu neîntrerupt, din care 24 ca şef în producţie şi 14 ca inspector la ISCIR”, evenimentele din 1989, mineriadele din iunie 1990. Naşterea primului nepot, pierderea unor fiinţe dragi, sărbătorirea în 1999 a nunţii de aur şi emoţia de a deveni străbunic, împlinirea visului de a vizita Parisul în luna mai, ca într-un cântec preferat „J’aime Paris au mois de mai” dureroasele despărţiri pentru totdeauna de cea care i-a fost soţie şi de fiica sa, la nici 60 de ani, vernisajul unei expoziţii cu zeci de tablouri în ulei – sunt alte momente care întregesc o călătorie prin viaţă şi concluzia înscrisă în primele fraze ale unui capitol de „bilanţ”: Efemeritatea vieţii îţi dă senzaţia că nu eşti decât un infim grăunte de nisip într-un deşert fără sfârşit. Când ai acumulat înţelepciune, experienţă, realizări materiale, le laşi pe toate şi pleci, aşa cum ai apărut în viaţă”. Regretele senectuţii, mărturisite în versuri, şi câteva dintre picturile ce i-au fost refugiu pentru emoţii şi dureri, pentru regrete şi speranţe încheie o carte care e mai mult decât o declarată autobiografie, fie doar şi pentru că adună în paginile sale posibile răspunsuri la întrebări pe care şi le pune oricine dintre noi, măcar o dată în viaţă.
