A.M.

Luni, 28 noiembrie, la asfințit, câteva raze ale soarelui coboară deasupra Sfinxului din Bucegi, formând deasupra monumentului o piramidă. Fenomenul neobișnuit este așteptat, în fiecare an, de sute de turiști români, dar și de vizitatori străini. În ultimele săptămâni, pe rețelele de socializare au fost postate mai multe mesaje ale celor care iubesc muntele și urmează să se întâlnească în ziua amintită în fața celui mai cunoscut monument al naturii din România, pentru a urmări spectacolul ceresc. Părerile în legătură cu acesta sunt împărțite. Mulți cred că piramida formată din razele soarelui, coborâtă peste celebrul monument al naturii, ar emana o energie benefică, iar aceasta este transmisă și celor prezenți în acel loc, la apusul soarelui, pe 28 noiembrie. Alții merg și mai departe, afirmând că energia îi poate ajuta să se vindece de boli. Sunt și persoane convinse că fenomenul reprezintă un semn divin sau măcar o dovadă că structurile de pe Platoul Bucegi nu sunt doar niște spectaculoase monumente ale naturii, ci că ascund o serie de mistere. De altfel, sunt cunoscute teorii legate de Sfinx, cum ar fi aceea că locul a fost un centru energetic folosit pe vremuri de extratereștrii sau că este o structură construită de o civilizație foarte veche. În România există și alți megaliți care poartă denumirile de sfincși: Sfinxul de la Stănișoara, Sfinxul de la Piatra Arsă, Sfinxul Bănățean cunoscut și sub denumirea de „Sfinxul de la Topleț”, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon, Sfinxul din Munții Gutâiului etc, iar la Slănic, în Muntele Verde natura a creat o structură numită Dacul adormit, care poate fi observată doar dacă fotografia muntelui este rotită.