A. M., F. T.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus ca profesorul universitar Ioan Dan Grigoraș – ridicat luni de la domiciliul său și condus la audieri – să fie plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care nu are voie să-și mai exercite profesia. De asemenea, potrivit unui Comunicat al Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Prahova, instituție care efectuează împreună cu procurorii prahoveni ancheta, “față de conferențiarul universitar dr. inginer Ioan Dan Grigoraș s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită”.
Aceeași sursă (DGA) mai detaliază și faptul că în cauză sunt reținute 21 de infracțiuni de luare de mită (de către profesor), precum și alte 21 de infracțiuni de dare de mită de către studenți și masteranzi ai aceleiași universităţi, și aceștia din urmă fiind suspecți în dosarul penal.
“În fapt, s-a reținut că, în perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2016, Ioan Dan Grigoraș a pretins și primit de la 21 de studenți și masteranzi din cadrul Universității de Petrol și Gaze Ploiești bonuri valorice de carburant cu valori cuprinse între 200 şi 750 lei în scopul promovării examenelor susținute de aceștia la disciplinele predate de profesorul în cauză, precum și pentru avizarea lucrărilor de disertație. Bonurile de carburant erau achiziționate, la îndrumarea profesorului, de la o anumită stație de carburanți din municipiul Ploiești, fiind emise pe numele unei societăți comerciale la care acesta era asociat și administrator. Pentru a nu fi descoperită activitatea sa infracțională și pentru a ascunde proveniența ilicită a bonurilor valorice, aceste operațiuni financiare nereale erau înregistrate în contabilitatea societății cu scopul diminuării bazei impozabile și deducerii TVA aferent, prejudiciul rezultat
fiind de aproximativ 8800 lei”, se mai mai precizează în comunicatul DGA –
Serviciul Județean Prahova.