Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal – Răzvan Burleanu a găsit cel mai nepotrivit moment să se afişeze la un eveniment sportiv, la doar o zi după înmormântarea lui Daniel Prodan, la care staff-ul federaţiei nu a participat! A mers în schimb să vadă Foresta – Juventus (unde preşedinte este chiar cel dat afară de “Burli”, fostul vice – Gheorghe Chivorchian) şi, de parcă nu era îndeajuns gradul de antipatie dobândit în ultima vreme în teritoriu, acesta a mai picat şi ca “musca în lapte” la un meci la care prestaţia foarte slabă a arbitrului Lucian Rusandu i-a fost “transferată”, în cârcă, tot preşedintelui FRF! Care, desigur, nu are nicio vină că Rusandu arbitrează slab, dar care are o vină mare că nu-şi pune un mare semn de întrebare, anume cum de era cât pe ce ca acest arbitru să ajungă pe lista FIFA şi să reprezinte România în Europa?
Ce se întâmplă acum în fotbalul românesc este exact imaginea “sistemului” pe care Burleanu îl dorea “învins”, odată cu apariţia sa, neprihănit, călare pe un cal alb, în fruntea FRF! Iar fluierăturile la adresa sa, “vocea poporului”, sunt dovada că fotbalul românesc nu a progresat deloc!