”Alegerea unui nou preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente este necesară, însă este imposibil ca în această perioadă Parlamentul să se reunească în condiţii de cvorum”, a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o conferinţă de presă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache. Acesta a ținut să mai menționeze:”AEP va funcţiona, oricum, în continuare. Teoretic, Parlamentul ar trebui să se întrunească pentru numirea unui nou preşedinte al AEP. Din cauza faptului că există două categorii de colegi, care candidează şi care sunt mai interesaţi de campania electorală, şi colegi care nu mai candidează, va fi foarte greu să avem un cvorum pentru alegerea acestuia. Eu nu cred că până în luna februarie 2017, când va veni noul Parlament, vom putea alege o nouă conducere la Autoritatea Electorală Permanentă. Alegerea noii conduceri este necesară, dar este imposibil ca Parlamentul să se reunească, în condiţii de cvorum, pentru a desemna un nou preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente”.Potrivit legii, în cazul în care preşedintele AEP se află în imposibilitatea de a-şi exercita sarcinile, unul dintre vicepreşedinţi va prelua atribuţiile. În opinia lui Iordache, o altă problemă care derivă de aici se referă la faptul că fosta preşedintă a AEP, Ana Maria Pătru, era şi componentă a Biroului Electoral Central, care în această perioadă va funcţiona cu o persoană mai puţin.
De menționat, magistraţii Tribunalului Prahova au decis, săptămâna trecută, miercuri, arestarea preventivă a Anei Maria Pătru, pentru o perioadă de 30 de zile. Fostul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a primit mită de la reprezentanţii firmei Siveco pentru a derula contracte cu instituţia pe care a condus-o, potrivit motivării deciziei de arestare dată de magistraţii Tribunalului Prahova. „În motivarea propunerii s-a arătat că, în perioada aprilie-iunie 2008, A.M.P (Ana Maria Pătru -n.r.), în calitate de vicepreşedinte al A.E.P. – funcţie cu rang de secretar de stat – a pretins de la reprezentanţii SC S. R. SA contravaloarea unui apartament şi a primit, în cursul anului 2009, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea imobilului-apartament, promiţând în schimb că va susţine derularea în bune condiţii a contractului nr. 80703/25.04.2008 încheiat de SC S. R. SA cu A.E., precum şi că va susţine acelaşi agent economic pentru obţinerea şi derularea unor contracte viitoare cu instituţia publică precizată, fapt care s-a şi realizat”, se arată în motivarea Tribunalului Prahova, care a decis arestarea fostului preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru. Procurorii o mai acuză pe aceasta că a primit, de la aceeaşi firmă, şi contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover.
Articolul poate fi citit si in editia tiparita