V.Stoica
Municipalitatea ploieșteană a lansat o nouă procedură de achiziție prin încredințare directă, de această dată pentru realizarea unui studiu de trafic pentru determinarea numărului de călători care folosesc mijloacele de transport în comun ale Transport Călători Express. Aproximativ 10.000 de euro sunt puși la bătaie pentru numărarea persoanelor care folosesc autobuzele, tramvaiele și troleibuzele TCE, totul cu scopul declarat de a corecta eventualele disfuncții legate de calculul subvențiilor acordate de la bugetul local pentru societatea de transport public aflată în subordinea Consiliului Local Ploiești.
Potrivit caietului de sarcini, studiul care ar trebui să fie elaborat în maximum 60 de zile de la încheierea contractului de prestări servicii ar trebui să cuprindă datele primare ale recensământului de circulație, analizarea circulației din municipiu, determinarea traficului pentru o perioadă mai lungă de timp, respectiv până în anul 2025, dar și calculul numărului de călătorii pentru autorizațiile emise de către TCE.
Serviciul public de transport asigurat de TCE este realizat cu 183 de autobuze, 42 de troleibuze și 33 de tramvaie, însă, așa cum se precizează chiar în documentația procedurii de achiziție, numărul celor folosite în mod real este cu totul altul, variind de la o perioadă la alta. Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât doar cele 10 autobuze second-hand achiziționate în anul 2014 se află în perioada normală de funcționare. Constatarea apare chiar într-un raport al Curții de Conturi, în care se arată că toate cele 33 de tramvaie aflate în dotarea TCE au durata normală de funcționare consumată, la fel și un număr de 18 dintre cele 42 de troleibuze, în timp ce și gradul de uzură pentru restul de trolee este avansat.