Teatrul “Toma Caragiu” va găzdui luni, 21 noiembrie şi marţi, 22 noiembrie, de la ora 18.30, spectacolul de dans contemporan “Dorian”, prezentat de Asociaţia Culturală “Control N.” „Dorian” se construieşte plecând de la o premisă, pe cât de absurdă, pe atât de puternică şi de imposibil de ocolit: sfârşitul lumii va veni în 24 de ore. La ora 8.00, Dorian trăieşte în Bucureşti şi mai are 24 de ore până când patul, masa, scaunele, televizorul şi restul obiectelor din apartamentul lui nu vor mai exista. Dorian afla vestea de la ştiri şi decide să petreacă ultimele 24 de ore la el acasă, singur, aşa cum îşi trăise şi până acum viaţa de zi cu zi. Spectacolul este construit pe juxtapunerea dansului contemporan cu proiecţii multimedia. Jocul creat între mişcarea fizică, reală, concretă, construită sub ochii spectatorului şi imaginile surprinse în proiecţiile video va duce către descoperirea trecutului şi prezentului din viaţa lui Dorian. Conceptul, regia şi coregrafia spectacolului sunt semnate de Oana Răsuceanu, scenografia îi aparţine lui Dan Adrian Ionescu, iar muzica este compusă de Mihai Dobre, membru fondator şi interpret vocal în formaţia Șuie Paparude. Spectacolul a fost creat în jurul unui singur actor-dansator, George Albert Costea, membru al colectivului artistic al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” Craiova, prin îmbinarea dansului contemporan cu proiecţii multimedia.