S-a mărit datoria externă a ţării
Datoria externă a României – care include atât împrumuturile statului din străinătate, cât și datoriile entităților private – a crescut în luna septembrie a anului curent, ajungând la 90,677 miliarde de euro, în special ca urmare a majorării datoriei pe termen scurt, arată News.ro.
Din totalul datoriilor înregistrate de România față de entități din străinătate la 30 septembrie, datoriile pe termen lung reprezentau 77,4% din totalul datoriei externe, în scădere, totuși, cu cinci procente față de finalul anului trecut, însă datoriile pe termen scurt însumau 20,505 miliarde de euro, în urcare cu 629 milioane de euro.
Au crescut investițiile nerezidenților
Conform datelor Băncii Naționale a României (BNR), în primele nouă luni ale anului în curs, investițiile străine directe au însumat 3,14 miliarde de euro, în creștere cu aproximativ 25% comparativ cu cele înregistrate în aceeași perioadă din 2015.
„Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 3,143 miliarde de euro, din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,75 miliarde de euro, iar creditele intragrup au avut valoarea netă de 393 de milioane euro”, se arată în documentul BNR, citat de către Agerpres.
Profit mai mare pentru al treilea jucător de pe piața bancară românească
Banca Transilvania, al treilea mare jucător din România, a raportat pentru primele nouă luni, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, un profit net mai mare cu 110%, ajungând la 657 milioane de lei, în timp ce activele au crescut cu 1,7%, la 48 miliarde de lei.
„Ne bucurăm că în primele nouă luni am continuat trendul pozitiv al începutului de an prin acordarea de finanţări şi creşteri mai ales pe segmentul retail. Rezultatele băncii sunt foarte bune, înregistrăm profitabilitate şi eficienţă operaţională. Suntem atenţi la noi oportunităţi ale pieţei, iar în curând ne vom extinde în zona microîntreprinderi şi vom folosi tot mai mult mediul digital pentru o experienţă cât mai bună pentru clienţii noştri”, a declarat directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik, citat de Ziarul Financiar.