N. D.
La Ploieşti, în sala de conferinţe a Centrului de Afaceri Multifuncţional „Lumina Verde”, care are sediul în Parcul Industrial Ploieşti, va fi lansată „Cartea albă a IMM-urilor din România – ediţia 2016 – Regiunea Sud Muntenia”. Evenimentul este organizat de către Federaţia Regională a Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii Sud Muntenia în parteneriat cu CECCAR – Filiala Prahova, volumul menţionat fiind considerat drept „cea mai cuprinzătoare şi consacrată analiză a sectorului IMM, din toate ramurile economiei şi din toate judeţele Regiunii Sud Muntenia”, prezentarea fiind făcută de către prof. Ovidiu Nicolescu.
Reunind reprezentanţi ai mediului de afaceri, dar şi din administraţia locală, lideri de organizaţii patronale, evenimentul de astăzi va include şi organizarea unor simpozioane cu referire atât la rolul întreprinderilor mici şi mijlocii, cât şi la activitatea contabililor.